Între 30 iunie și 2 iulie, Primăria Capitalei și CreART au organizat cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu“, unde se celebrează diversitatea culturală. Printre cei peste 2.000 de artiști care au urcat pe scenă și au încântat publicul spectator s-au numărat și dansatorii de la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”. Dansatorii au prezentat cu binecunoscuta măiestrie și spre deliciul publicului dansuri pastorale din zona de sub munte a județului Gorj.
Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” aduce în atenția publicului arta populară și gastronomia autohtonă dar și produse cu specific internațional. În cadrul acestui festival internațional au urcat pe scenă peste 2.000 de artiști: minorități, comunități naționale și ansambluri din Coasta de Fildeș, Serbia, Columbia, Polonia, Grecia, Belgia, Germania și Republica Moldova. Manifestarea a fost deschisă de parada costumelor populare, la care au luat parte și gorjenii noștri, dar cuprinde și un târg de meșteșuguri și produse autohtone, ateliere de creație și spectacole de teatru pentru copii, o zonă gastronomică, zona de folclor reinterpretat – Fan Zone, o secțiune de cântece și dansuri interpretate de copii, dar și spectacole de folclor la scena principală din Parcul Cișmigiu.
Dansatorii de la „Doina Gorjului” au impresionat publicul cu o suită de dansuri populare specifice zonei de sub munte sau pastorale a județului Gorj. Costumele (port popular ciobănesc n.red.), ținuta și măiestria dansatorilor i-au făcut pe cei prezenți să aplaude minute în șir și să laude frumusețea dansurilor pastorale gorjenești. În luna august, la Târgu-Jiu va avea loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Acasă la Brâncuși”. Ansamblul „Doina Gorjului” este organizator, alături de Consiliul Județean Gorj, anul acesta fiind invitate să participe cel puțin șapte țări! Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu“ este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și face parte din rețeaua CIOFF – Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională.
1 Comment