Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

15435702_1193782987380984_809093939_nAndreea Ciobanu, în vârstă de 16 ani, elevă la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“, a fost desemnată „Cercetașul anului“ în Gorj. În plus, liceana a fost premiată și pentru activitatea de voluntariat.

Andreea s-a înscris în organizația „Cercetașii României“ la începutul acestui an. Cu toate că nu este cercetaș de mult timp, ea s-a implicat în numeroase proiecte, care au avut succes, astfel încât, la finalul acestui an, a fost desemnată „Cecetașul anului“, distincție conferită de către organizația din care face parte.

Unul dintre primele proiecte de care s-a ocupat a fost „Mărtișorul fermecat“. „Am făcut o mini campanie și am adunat mărțișoarea pentru femeile bolnave și mamele aflate într-o situație mai dificilă. S-au strâns în jur de 700 de mărțișoare. Am stat trei zile în centrul orașului, iar oamenii veneau și ne aduceau mărțișoare, după ce le explicam ce vrem să facem. Mărțișoarele au fost oferite, pe 1 martie, femeilor internate în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și cele aflate în Centrul Maternal“, ne-a povestit Andreea.

15423793_1193782984047651_1356054160_n

Un alt eveniment la organizarea căruia a contribuit a fost „Festivalul Luminii“, care s-a desfășurat la sfâșitul lunii mai. „Se desfășoară în toată țara. Am pus gulguțe în Parcul Central, pe Aleea Scaunelor, iar în fața Mesei Tăcerii am făcut emblema noastră, floarea de crin. Au participat în jur de 100 de oameni“, a spus cercetașa.

Una dintre cele mai emoționante întâlnirii a fost cea cu copiii de la centrul de plasament, care trăiesc departe de părinți.  „Recent am fost la Centrul de plasament am pictat pe pereți diferite personaje de desene animate pentru copii. Nu a fost prima noastră întâlnire cu copiii. Am mers de trei ori până acum. Le duceam diferite cadouri“, a precizat Andreea.

C15387574_1193783037380979_1108601653_oercetașă în Croația

Andreea a participat la mai multe competiții și acțiuni cercetășești în țară și chiar în străinătate la care a reușit să se facă remarcată. „Am luat parte la «Cupa Izvoarelor», care s-a desfășurat la Malaia, în Vâlcea, în luna iunie.

A fost un camp național. Am stat în cort trei zile. Am obținuit premii pentru orientare și drumeție montană. Una dintre cele mai frumoase și interesante experiențe a fost în proiectul din  Croația, care a avut loc în luna iulie, în localitatea Rakovica.

A fost un proiect bazat pe tema rasismului și a migrațiilor. Am avut multe de învățat, de la tradiții și până la cuvinte noi în limba engleză, dar și despre rasism, xenofobie și munca în echipă. Cercetășia m-a învățat multe lucruri, care îmi pot fi de ajutor în situațiile dificile.

Am fost în tabăra «Scout Adventure Extreme», la Băile Olănești, unde am deprins o serie de tehnici de supravuiețuire. Am participat la un concurs în Băile Olănești, pentru care a trebuit să comunicăm cu oamenii. Tot la această tabără am prezentat o scenetă și cântece cercetășești“.

Premiată pentru voluntariat

Liceana a fost premiată și pentru activitatea de voluntariat pe care a desfășurat-o. În fiecare an, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport îi premiază pe cei mai destoinici zece voluntari din cadrul organizațiilor non-guvernamentale. Andreea s-a numărat printre aceștia, fiind distinsă cu o diplomă.

Își dorește să devină polițistă

Andreea își dorește de mică să devină polițistă. „Nu am luat o decizie definitivă, dar că o să urmez Academia de Poliție, pentru că asta mă văd făcând de când eram mică“, ne spune cercetașa. Andreea este pasionată de călătorii și lectură. În plus, liceenei îi plac foarte mult copii și îi place să se joace cu ei, mai ales când merge la centrul de plasament.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.