Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Istoricul Adrian Cioroianu va fi prezent, vineri, 2 iunie, la Târgu Jiu, pentru a-și lansa cartea „Mihai I al României, un rege cu onoare, loialitate și credință”.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, de la ora 16:00. Autorii volumului, Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, vor veni la Târgu Jiu pentru a-și prezenta cartea. Adrian Cioroianu este ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Cartea “Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” conține ilustrații realizate de Răzvan Dumitru

«Nu putem avea un viitor fără a respecta trecutul nostru»

„Volumul “Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” depășește convențiile unei biografii, fie și una a unui suveran precum Mihai I. Adrian Cioroianu și Mihaela Simina prezintă tumultoasa istorie a României, de dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial, schițează portretele celor care, aflându-se în jurul regelui, i-au influențat deciziile luate în timpul domniei, până la abdicarea sa, în anul 1947.

Apoi frământările regelui, aflat în exil, departe de țară, viața alături de membrii familiei, pasiunile, prietenii, precum și interesul pe care regele l-a arătat față de poporul său ori de câte ori țara trecea prin momente grele. Majestatea Sa a spus cândva:

«Nu putem avea un viitor fără a respecta trecutul nostru» Dacă fiecare român ar parcurge paginile acestei cărți, un numai că dorința regelui ar fi respectată, ci am deveni conștienți de istoria poporului nostru“, se arată în prezentarea cărții pe site-ul editurii Curtea Veche.

Distribuie:

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.