Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În acest interviu o vom cunoaște pe Alexia Ardereanu, o tânără de 17 ani din Târgu Jiu pasionată de fotografie. Citind acest interviu veți putea afla de la Alexia cum și-a descoperit pasiunea pentru fotografie, cât de importantă este fotografia pentru ea, dar și ce îi place să fotografieze. Tot de la Alexia vom afla ce înseamnă voluntariatul și de ce a ales să se implice în diferite acțiuni.
Reporter: Aș vrea să ne zici câteva cuvinte despre tine, astfel încât cei care citesc acest interviu să te cunoască mai bine.

Alexia Ardereanu: Sunt o tânără de 17 ani care își dorește să fie varianta sa mai bună în fiecare zi. Deseori sunt cea care scrie despre alții, însă când vine vorba despre mine, cu greu pot să povestesc. Anul acesta mi-am propus să îmi înfrâng fricile și să accept mai multe provocări.

Mi-am căutat răspunsuri încă de când eram mică despre ceea ce mă pasionează și îmi place să fac. Și cred că am reușit să găsesc răspunsurile de care aveam nevoie, am descoperit acele lucruri care simt că îmi dau sens și care știu că pot aduce un plus de valoare atât mie, cât și celor din jurul meu.

Reporter: Știu că faci și voluntariat. De ce ai ales să te implici?

Alexia Ardereanu: Voluntariat fac încă de mică și cred că a fost unul dintre cei mai importanți factori pentru găsirea acestor răspunsuri, deoarece am avut multe oportunități de a lucra în arii diferite de activitate și a întâlni mulți oameni. Chiar dacă mi-am găsit răspunsurile de care aveam nevoie, voluntariatul mă ajută chiar și în prezent să mă (re)descopăr, fiind implicată în diverse proiecte din comunitate.

În urmă cu mai bine de doi ani am început să lucrez în social media. În primul an am lucrat într-o agenție de marketing, iar mai apoi am pornit pe un nou drum (cu multe temeri, dar totuși cu curaj) – ca freelancer.

Pentru mine nu există “nu pot”. Eu cred că se poate – aproape – orice îți propui, trebuie doar să faci tot ceea ce ține de tine pentru a ajunge la obiectivul propus.

Reporter:  Știu că ai început să creezi și conținut de tip business, care a fost prima colaboare și cât înțeleg cei care pun bazele unei afaceri că este nevoie și de un astfel de conținut?

Alexia Ardereanu: Prima colaborare a început cu un brand din domeniul agriculturii, cu care colaborez chiar și în prezent. În ultimii ani, odată cu pandemia, antreprenorii și-au dat seama că o prezență a afacerii în mediul online a devenit o necesitate. Au o vizibilitate mult mai mare pentru potențialii clienți sau colaboratori.

„După un timp, am realizat că această joacă s-a transformat în pasiune.”
Reporter: Ești pasionată de fotografie, chiar ai avut o expoziție anul acesta la Biblioteca Județeană „Christian Tell”. Am o curiozitate, de ce fotografiezi, de unde a început această pasiune?

Alexia Ardereanu: A pornit mai mult dintr-o joacă. Inițial, cum am menționat anterior, am început să creez conținut pentru diferite afaceri pentru paginile de socializare, dar am simțit că la acel moment conținutul pe care îl făceam nu era suficient de bun pe cât îmi doream. Așa am început să testez cât mai mult, până mi-am dat seama cum pot pune mai bine în valoare lucrurile și locurile unde creez conținut. După un timp, am realizat că această joacă s-a transformat în pasiune.

Reporter: Zicea cineva la un moment dat: „Să faci fotografii înseamnă să-ţi eliberezi lumea pe care o ţii ascunsă în tine”. Cât adevăr este în aceste vorbe, și cât de mult te regăsești în ele?

Alexia Ardereanu: Dacă tot ai adus vorba despre expoziția pe care am avut-o recent, ei bine, nu i-am dat o denumire. Nu am făcut-o…pentru că fotografiile pe care le fac sunt personale, tocmai, sunt despre mine. Sunt despre trăirile mele, despre cum văd lucrurile și oamenii din jurul meu.

Afișul pe care l-am creat pentru expoziție am vrut să fie personal. Conceptul alb-negru a plecat de la noi, oamenii, care deseori trecem unii pe lângă alții, de obicei grăbiți, fără a ne acorda importanță. Însă, în esență, cu toții avem o lume colorată care așteptăm să fie descoperită.

„Pentru mine sunt acele lucruri simple care îmi aduc fericire, care anunță un nou început.”
Reporter: Pe ce tip de fotografie te axezi? Din câte știu, este fotografie tip portret, peisaj, de stradă, și lista poate continua.

Alexia Ardereanu: Nu mă axez pe un anumit tip de fotografie. Fotografiez din mers, multe poze sunt instantanee, după cum simt și în funcție de ce îmi “iese în cale”, toate pozele fiind realizate cu telefonul. Fotografiez câte puțin din fiecare tip.

Reporter: Că tot te-am întrebat de tipul de fotografie pe care te axezi, aș vrea să ne descri în câteva cuvinte stilul tău fotografic și cum ți-ai dezvoltat acest stil.

Alexia Ardereanu: Nu am un anumit stil, dar cred că un lucru pe care îl poți observa îndeosebi în fotografii este că apusul, răsăritul ori cerul este nelipsit, pentru că pentru mine sunt acele lucruri simple care îmi aduc fericire, care anunță un nou început și a căror profunzime nu le-o pot descrie în cuvinte.

„Majoritatea fotografiilor sunt aproape de sufletul meu.”
Reporter: Din toate fotografiile pe care le-ai realizat până acum există vreuna care ți-a rămas aproape de suflet și pe care o porți în minte peste tot?

Alexia Ardereanu: Majoritatea fotografiilor sunt aproape de sufletul meu. Cumva, le port cu mine mereu.

Reporter: Știu că ți-ai adus aportul în proiectul „Târgu Jiu – Capitala Tineretului din România”. Legat de acest proiect aș vrea să de întreb care sunt nevoile și dorințele tinerilor din Târgu Jiu?

Alexia Ardereanu: Unul dintre cele mai necesare lucruri de care avem nevoie în comunitate, ca tineri, este un centru de tineret. În același timp, lipsa locurilor de muncă încă este o necesitate (în special a celor part-time), dar și a activităților sau programelor care să ne ajute la dezvoltarea personală/ profesională. Există multe nevoi și dorințe, dar cred că dacă fiecare dintre noi am contribui la crearea de oportunități, la îmbunătățirea celor deja existente, lucrurile s-ar schimba cu mult în bine. Titlul de Capitală a Tineretului din România este deja un mare pas spre acea schimbare.

Reporter: Acum că am ajuns la finalul interviului aș vrea să ne zici ce planuri sau proiecte de viitor ai?

Alexia Ardereanu: Am multe planuri și proiecte, însă nu vorbesc despre ele, îmi place să rămână surpriză. Ceea ce pot afirma este faptul că acestea sunt în direcțiile pasiunilor și valorilor mele. Un proiect important atât pentru mine, cât și pentru comunitate, în care mă implic în acest an, este Capitala Tineretului din România.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.