La doar 16 ani, Alexandra Viorela Plai, elevă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani, iubește dansul popular și se dedică lui în întregime. Adolescenta care vrea să devină psiholog spune că nu ar putea să își imagineze viața fără dans. Ea face parte din Ansamblul „Cânt şi joc” –Peştişani, loc pe care îl numește o a doua familie. Aflați din interviul care urmează ce planuri are adolescenta, dar și cum a început această dragoste nemărginită.
Reporter: Cum a început această poveste cu dansul? La ce vârstă și cum s-a întâmplat exact?
Alexandra Viorela Plai: Totul a început când eu eram la începutul clasei a VIII -a, aveam paisprezece ani şi, din întâmplare, am auzit că la noi în şcoală o să vină un domn care o să ne învețe diverse dansuri. La început nu eram foarte interesată, recunosc, dar după ce am fost la câteva repetiții, pur şi simplu m-am îndrăgostit de dansul popular.
Rep.: Cum te-a ajutat dansul să evoluezi ca persoană? Ce înseamnă pentru tine dansul popular?
A.V.P.: Înainte de a merge la dansuri eram o persoană timidă, nu comunicam , dar după ce m-am integrat în colectiv am învățat cum să mă comport cu persoanele din jurul meu. Acum îmi este mult mai uşor să comunic cu orice persoană. Ce este mai frumos ca dansul? Atunci când dansez uit de toate supărările , de tot ce este rău şi mă infiltrez într-o lume a mea, iar prin dans doresc să le împărtăşesc tuturor ceea ce simt.
Rep.: Ai participat la concursuri sau festivaluri?
A.V.P.: Da, am participat la numeroase festivaluri. Am fost invitați la Festivalul Internațional Folcloric din Ungaria la Ketegyhaza. A fost o oportunitate deosebită . Nu oricine poate să ajungă într-o altă țară, iar eu m-am simțit o persoană foarte norocoasă că am reuşit să ajung acolo.
Am avut ocazia să ajungem şi în Olt la Festivalul de Folclor „Plai de Romanați”, din comuna Dobrosloveni. Acolo am cunoscut oameni minunați, au fost copii din Bulgaria, Cluj-Napoca. Ansamblul a avut norocul să fie invitat de Liga Culturală „Fiii Gorjului” să participe în București la o întâlnire gorjenească. Am fost prezenți chiar la Festivalul „RomanIA Autentică” de la Hobița , iar acestea sunt doar câteva din festivalurile la care am fost prezenți. Din fericire, în luna noiembrie, o să vizităm chiar și Bulgaria.
Rep.: Ai moștenit această dragoste pentru dansul popular din familie? Sau cum s-a întâmplat? Mai ai rude care practică?
A.V.P.: Nu a fost nimeni din familia mea care să practice dansul, dar sunt bucuroasă că eu am ales să merg pe acest drum. Totul s-a întâmplat repede, nu credeam că o să-mi placă aşa mult ceea ce fac acum.
Rep.: Ce facultate vrei să urmezi după finalizarea studiilor liceale?
A.V.P.: După finalizarea studiilor liceale mi-aş dori să urmez Facultatea de Psihologie şi Ştiințe ale Educației din Cluj-Napoca, deoarece îmi place tare mult să ajut oamenii cu un sfat, să-i ascult, să comunic, să simt emoția ce o trăieşte persoana respectivă. Nu judec omul după ce mi se confesează, eu doresc să-l ajut.
Rep.: Cum crezi că ar fi viața ta fără dans?
A.V.P.: Fără dans, viața mea ar fi extrem de plictisitoare. Atunci când mi-e greu să învăț un dans nu mă dau bătută şi, cu ambiție, reuşesc să-l învăț, iar asta mă determină să nu renunț la visul meu.
Rep.: Ai un idol în acest domeniu?
A.V.P.: Da. De fapt sunt chiar doi. Idolii mei sunt Marian şi Adriana Stelea, ei sunt oamenii ce nu ne lasă la greu, oamenii ce ne învață tot ceea ce ştim, ei sunt dragii noştri instructori fără care nu am putea face nimic. Ei trăiesc tot ceea ce fac pe scenă, dansul, pentru ei, e cel mai important, iar asta se observă doar când ii priveşti dansând. Aceşti oameni sunt pur şi simplu minunați şi vreau să le mulțumesc din suflet că ne învață tot felul de dansuri. Datorită lor, ansamblul este a doua familie a mea.
Rep.: Ai talent și la cântat sau cânți la vreun instrument?
A.V.P.: Întotdeauna mi-am dorit să am voce, dar, din păcate, nu am avut acest dar. Desigur că-mi doream să cânt muzică populară. Pot spune că ascult mai multă muzică populară, îmi place foarte mult. La 15 ani m-am dus la lecții de nai, dar din cauza unei probleme de sănătate nu am putut continua.
Rep.: Cum te vezi peste 10 ani, în plan profesional? Dacă o să practici o altă meserie o să renunți la dans?
A.V.P.: După planurile mele, peste 10 ani o să fiu doctor psiholog, dar n-o să renunț la pasiunea mea, o să dansez în continuare chiar dacă nu va fi prea mult timp, o să mă sacrific şi o să reuşesc. Atunci când dansez nu pot să fiu tristă, nu pot să urăsc . Motto-ul meu este „Dansul este puțină nebunie ce tuturor ne face mult bine”.
1 Comment