Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

dpp_0444La doar 18 ani, Adrian Mihai Radu are o oportunitate unică! Acesta a fost admis la cinci universități din Marea Britanie, însă a ales să studieze la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din străinătate – Oxford. Absolvent al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, tânărul s-a pregătit intens de-a lungul anilor de școală. A obținut rezultate deosebite și la olimpiadele de Fizică, fiind medaliat de patru ori cu argint. Taxa de școlarizare a târgujianului este de 9.000 £ pe an, însă guvernul britanic îi oferă un împrumut anual pentru studii, urmând ca el să înapoieze banii după finalizarea studiilor, atunci când va fi angajat în Regatul Unit.
Reporter: De ce ai ales să studiezi în străinătate și nu în România?

Adrian Radu: Acum doi-trei ani mă gândeam serios dacă să studiez în România sau în afară, dar când a trebuit să aleg a fost mult mai simplu. Înscrierile la facultățile din Anglia încep mult mai devreme, încă din septembrie, așa că am aplicat fiindcă nu aveam nimic de pierdut. Am primit un răspuns afirmativ de la toate cele cinci universități la care am aplicat, inclusiv Oxford. După ce am fost admis, nu puteam să ratez o astfel de oportunitate, așa că am acceptat imediat. Poate dacă nu intram la Oxford ar fi fost o decizie mult mai dificilă.

13073091_845681542225908_589461949_oRep.: Ce anume te-a atras la Inginerie?

A.R.: Mi-a plăcut Fizica încă de când am început să o studiez în școala generală. Sunt, de asemenea, atras de tehnologie și inventică, deci ingineria părea o decizie naturală. Ingineria, în general, mi se pare un domeniu foarte vast, cu multe opțiuni de dezvoltare profesională, poate spre deosebire de fizica teoretică, care ar fi fost doua variantă.

Rep.: Cum a fost admiterea la Universitatea din Oxford? În ce a constat și cât de mult te-ai pregătit?

A.R.: Procesul de înscriere în Marea Britanie e destul de diferit de al nostru. Mai întâi a trebuit să îmi compun o prezentare sumară, de aproximativ o pagină, un fel de CV, pe care am trimis-o în septembrie, alături de o scrisoare de recomandare de la un profesor. În noiembrie a trebuit să susțin un examen de Matematică și Fizică la București, după rezultatele căruia am fost chemat la un interviu la mijlocul lui decembrie. Am primit răspunsul câteva săptămâni mai târziu. CV-ul l-am început încă din vară, iar pentru examen și interviu am căutat să lucrez toate subiectele anterioare pe care le-am putut găsi. Mă îndoiesc că pregătirea a fost în vreun fel mai intensă decât una pentru o facultate din România.

dsc_0146Rep.: În timpul liceului ai participat la olimpiade/concursuri?

A.R.: Din clasa a VII-a am participat în fiecare an la etapa națională a olimpiadei de Fizică, unde am reușit să obțin patru medalii de argint din cele șase participări. În 2012 am participat la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, în Iran, unde am obținut, de asemenea, medalie de argint. Am participat și la alte concursuri, atât de Fizică cât și interdisciplinare, cu rezultate notabile.

Rep.: Cum îți imaginezi că urmează să fie anii de facultate?

A.R.: Cursul ales de mine o să dureze patru ani, din care primii trei de licență și ultimul de Master. Sper să mă bucur de anii de facultate la fel ca oricare alt student, dar și să profit de oportunitatea de a învăța la una din cele mai prestigiose universități din Europa. Spre deosebire de o universitate din România, Oxford este o universitate internațională și sper ca experiența de a cunoaște studenți din toată lumea să îmi ofere noi perspective.

dsc_0140-2Rep.: În ce mod crezi că te vor schimba acești ani de școală departe de casă, de cei dragi?

A.R.: Anii departe de casă ar trebui să mă maturizeze, să mă învețe să mă descurc pe cont propriu, deși voi fi încă dependent financiar de părinți, cel puțin pentru primii ani.

Rep.: Consideri că tinerii care merg la studii în străinătate au șanse mai mari să își clădească o carieră de succes decât aceia care rămân în România?

A.R.: Din punct de vedere al calității învățământului superior, cred că o universitate românească este suficient de capabilă să îi ofere unui tânăr o bază solidă pentru carieră. Consider, însă, că acolo clădirea efectivă a carierei este mai ușoară.

dsc_0139Rep.: Ulterior, intenționezi să te angajezi în Marea Britanie?

A.R.: Cel mai probabil o să lucrez în Marea Britanie, cel puțin câțiva ani după studii. Mă gândesc să mă întorc în țară doar dacă găsesc o oportunitate de angajare comparabilă.

Rep.: Care este visul tău cel mai mare?

A.R.: E dificil să răspund acum la o astfel de întrebare pentru că, până recent, cel mai mare vis al meu era să ajung la Oxford. Momentan, vreau să termin facultatea și să îmi construiesc o carieră, dar nu sunt hotărât încă în ce domeniu.

Rep.: De ce îți este cel mai teamă când te gândești la  anii care vor urma?

A.R.: Cel mai frică îmi este că nu voi reuși să mă adaptez la un mediu academic atât de competitiv.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.