Pe Cornelia Constantina Orleanu o îndrăgește foarte multă lume, admirând la micuța fetiță ambiția și sensibilitatea sa. De mică își dorește să devină o cunoscută interpretă de muzică populară, la fel de iubită precum Maria Lătărețu și Filofteia Lăcătușu! Pe cele două mari artiste le are Cornelia drept model și este hotărâtă să muncească pentru a deveni din ce în ce mai bună. Cornelia Orleanu este câștigătoare a numeroase premii foarte importante, fiind una dintre tinrele speranțe ale folclorului gorjenesc! „Când îmbrac ia simt că înfloresc!”, spune micuța interpretă.
A crescut într-o familie iubitoare, de oameni simpli, credincioși și care mereu au depus tot efortul pentru bunăstarea și fericirea copiilor. Cornelia Orleanu are 13 ani și este elevă în clasa a VII-a la Liceul Tehnologic Turceni, orașul unde și locuiește cu familia sa. Are o soră mai mare cu trei ani, care o iubește și îi este una dintre cele mai bune prietene. „Părinții mei sunt oameni simpli cu rădăcini adânci în orașul Turceni, tatăl meu fiind din satul Valea Viei, iar mama din satul Stolojani. Tata lucrează ca lăcătuș mecanic în străinătate, iar mama lucrează ca îngrijitor la Creșa orașului Turceni. Părinții mei sunt oameni muncitori, care fac sacrificii pentru mine și sora mea. Am încheiat anul școlar cu medii bune. În timpul anului lipsesc foarte mult de la școală și pentru asta le mulțumesc foarte mult profesorilor de la liceu, care mă înțeleg și în special doamnei mele diriginte”, a povestit Cornelia Orleanu.
Planuri de viitor
Iubește muzica populară de când era foarte mică, însă a început cursurile de canto popular la șapte ani. Atunci a cunoscut-o pe interpreta Emilia Drăgotoiu-Nanu, profesoara care îi este ca o a doua mamă. De la ea a învățat foarte multe lucruri și mai ales a învățat că trebuie să lupte pentru visurile sale: „Vreau pe viitor să devin o cunoscută artistă de muzică populară, așa cum au fost Maria Lătărețu și Filofteia Lăcătușu. Îmi place foarte mult Ansamblul «Doina Gorjului» și mi-aș dori ca pe viitor să ajung solistă la dânșii. Încă nu m-am gândit la facultate, dar o să fie tot în domeniul muzical. Nu mă văd făcând altceva pe viitor decât muzică!”, a adăugat Cornelia Orleanu. Pentru adolescentă, și dansul tradițional este foarte important. Încă de când era la grădiniță, părinții au înscris-o la profesorul Marian Stelea, acesta învățând-o dansuri populare pe care nu le va uita niciodată. „Prima dată, muzica și tradițiile muzicale le-am descoperit alături de ansamblul Brâulețul al Casei de Cultură Turceni. Eram în clasa pregătitoare la grădiniță, doamna educatoare m-a îndrumat să merg să mă înscriu la cursul de canto și dansuri populare. Am mers și m-am înscris la dansuri populare. Domnul Marian Stelea m-a învățat primii pași de dans”, a povestit interpreta din Turceni.
„Când îmbrac ia simt că înfloresc!”
În urmă cu cinci ani, Cornelia Orleanu o cunoștea pe Emilia Drăgotoiu Nanu, actualul său profesor de canto popular. S-a apropiat sufletește foarte mult de solista îndrăgită de foarte multă lume și a învățat de la aceasta o mulțime de lucruri. „La începutul anului 2012 am pășit pentru prima dată la Clubul Elevilor Rovinari unde am cunoscut-o pe doamna profesoara Emilia Drăgotoiu Nanu. Eram micuță, aveam 7 ani. Doamna m-a pus să-i cânt un cântec pe negativ, i-a plăcut foarte mult de mine și pentru ora următoare mi-a dat să învăț o doină. (…) Îmi plac foarte mult doinele, sunt fericită când cânt. Iar când îmbrac ia simt că înfloresc, că duc mai departe zestrea neamului românesc!”, a afirmat Cornelia.
Premii importante în palmaresul Corneliei
Sub îndrumarea Emiliei Drăgotoiu Nanu, Cornelia Orleanu a participat la multe concursuri județene și naționale, toate cu rezultate foarte bune. Până în prezent, micuța are în palmares foarte multe diplome, premii și trofee. Cel mai important premiu pentru Cornelia este Trofeul Festivalului „Maria Lătărețu”, obținut în 2015, pentru că Maria Lătărețu este și artistul pe care îl admiră cel mai mult. În opinia sa, Maria Lătărețu este cel mai mare artist pe care l-a avut Gorjul! „Am participat la foarte multe concursuri de muzică populară reprezentând Clubul Elevilor Rovinari, cât și Liceul Tehnologic Turceni și Casa de Cultură Turceni. Am câștigat: Premiul I la Festivalul Național PE FIR DE BALADĂ, Premiul I la Festivalul Copiilor Domnica Trop de la Rovinari, Premiul I la Festivalul Național Filofteia Lăcătușu- Horezu, Premiul II la Festivalul Național CUNUNA PETROLULUI- Moreni. La Târgu-Jiu, la Festivalul Național Maria Lătărețu am câștigat MARELE PREMIU, apoi trofeul la muzică populară la Festivalul Național Lira de la Baia Mare, marele premiu la un festival din Caransebeș, alte premii I la concursuri naționale și sunt și câștigătoarea unei ediții a next Star de la Antena 1 și a unui loc în marea lor finală, dar mai am și alte premii în palmares”, a declarat solista.
Muzica reprezintă pentru Cornelia tot ce poate fi mai frumos. „Prin cântec trăiesc, simt și le transmit tuturor o stare de emoție”, a adăugat eleva, care, pe lângă muzică iubește și sportul, în special handbalul. Cornelia Orleanu este una dintre tinerele speranțe ale folclorului gorjenesc, reușind de fiecare dată când cântă să stârnească emoții intense în sufletele celor care o ascultă.