Coloana „fără de Sfârşit”, realizată de Brâncuși, ascunde o serie de caracteristici care au semnificații profunde și pline de înțelesuri.
Coloana «fără Sfârşit» sau Coloana Infinită, cum mai este denumită, are o înălţime de 29,35 metri şi este formată din l5 module întregi, două semimodule la capete şi un postament prismatic. „Este interesant că monumentul lui Traian, columna centenaria, măsoară 100 picioare romane, adica 29,78 m”, subliniază brâncuşologul Sorana Georgescu – Gorjan, fiica inginerului care s-a ocupat, împreună cu Brâncuşi, de realizarea operei.
Dimensiunile unui modul
Mai mult decât atât, înălțimea unui modul al Coloanei corespunde cu înălțimea obișnuită a unui om, 180 de centimetri. „Modulele au fost turnate Atelierele Centrale Petroşani. „În august 1937, sculptorul a fost găzduit la Petroşani, în locuinţa inginerului Gorjan, fiul unui bun şi vechi prieten al său. Împreună au stabilit dimensiunile monumentului (înălţime totală – 29,35 metri; număr de module ½ +15+ ½ ; dimensiunile unui modul din fontă – latura bazei mici 450 mm, latura bazei mari 900 mm, înălţimea 1800 mm – respectând raportul ideal, folosit de Brâncuşi în toate coloanele sale, adică 1 : 2 : 4 )”, menţionează într-o lucrare Sorana Georgescu – Gorjan.
Brâncuși a cioplit singur un modul al Coloanei
Brâncuşi a realizat unul dintre module, după care a lăsat lucrarea în grija inginerului Gorjan, plecând la Paris. „Sculptorul a cioplit el însuşi o faţetă a modelului de turnătorie, apoi a fost nevoit să plece la Paris la 2 septembrie, lăsând în grija inginerului Gorjan supervizarea tuturor operaţiilor: turnarea modulelor din fontă, proiectarea şi fabricarea stâlpului de rezistenţă din oţel la Atelierele Centrale Petroşani, unde era inginer-şef, realizarea solidei fundaţii la Târgu-Jiu, transportul componentelor de la Petroşani la Târgu-Jiu, montarea propriu-zisă a coloanei pe amplasamentul ales de artist”, mai arată Sorana Georgescu – Gorjan.