Actorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu va primi titlul de cetăţean de onoare al comunei natale, Roşia de Amaradia. Ceremonia de decernare va avea loc pe data de 9 septembrie.
Decernarea titlului de „Cetăţean de onoare“ va avea loc cu ocazia Zilelor Comunei Roşia de Amaradia, care se vor desfăşura în perioada 8-10 septembrie. Va fi cea de-a doua distincție pentru artist după ce, în 2009, a fost desemnat și Cetățean de Onoare al Târgu-Jiului.
Ionuţ Stoica activează în cadrul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din anul 1993, fiind printre primii actori ai instituției. Acesta a avut un rol secundar în filmul „Poliţist, adjectiv“, regizat de Corneliu Porumboiu. Acest rol l-a dus şi pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes, unde filmul a fost premiat. Ionuț Stoica a primit titlul de „Cetățean de onoare“ al municipiului Târgu Jiu.
„Sunt două personalităţi care îşi au rădăcinile în localitatea noastră. Una dintre acestea este Ionuţ Stoica, un actor deosebit, şi Constantin Burleanu, un fost angajat al Ansamblului Artistic „Doina Gorjului“, care este cunoscut de iubitorii de folclor“, a spus primarul copmunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.
Spectacolele se vor desfășura pe stadionul din localitate
Evenimentele vor avea loc pe stadionul din localitate. „Va fi mare sărbătoare în comuna Roşia de Amaradia. Am stabilit ca în cele trei zile de sărbătoare să se desfăşoare pe terenul de sport de lângă sediul Primăriei, unde se vor desfăşura competiţii sportive, festival de folclor cu artişti consacraţi, un concert de muzică uşoară, iar sâmbătă va avea loc un spectacol de laser, iar duminică un foc de artificii“, a precizat Liviu Cotojman.