Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria și Consiliul Local Târgu-Jiu, Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Asociația Culturală „Liviu Dafinescu”, Inspectoratul Școlar Județean Gorj organizează, în perioada 15-16 aprilie 2022, ediția a XIX-a a Festivalului Jocului și Portului Popular Gorjenesc pentru Tineret «Memorial Liviu Dafinescu».
Se împlinesc 19 ani de la trecerea în neființă a lui Liviu Dafinescu, cel care a fost directorul Ansamblului Artistic Profesionist “Doina Gorjului” în perioada 1994- 2004.
Având în vedere necesitatea perpetuării și valorificării scenice a bogatelor și frumoaselor noastre tradiții în domeniul portului și jocului popular, organizatorii își propun să revitalizeze această activitate artistică la nivelul copiilor și adolescenților.
În același timp, Festivalul are în vedere omagierea unei personalități de excepție a artei populare scenice gorjene, regretatul profesor Liviu Dafinescu, fost director al prestigiosului Ansamblu Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Festivalul Jocului și Portului Popular Gorjenesc pentru Tineret «Memorial Liviu Dafinescu»
Festivalul este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, precum și ale așezămintelor de cultură din județ. Sunt admise formații de copii (7-14 ani) și formații de adolescenți (14-19 ani).
Evenimentul se desfășoară la Târgu-Jiu, după următorul program:
- 15 aprilie, spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
- 16 aprilie, începând cu ora 1000, desfășurarea festivalului-concurs
Juriul este format din personalități ale vieții culturale gorjenești, specialiști ai instituțiilor de spectacole, profesori, coregrafi, etnomuzicologi și etnografi, reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.Până în acest moment s-au înscris 22 de ansambluri folclorice din județul Gorj. La invitația Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, pentru prima dată participă la festival și trei ansambluri din afara județului nostru, mai exact din Mehedinți, Dolj și Vâlcea.