De Sânziene, pe 24 iunie, are loc a doua ediție a Festivalului „RomânIA Autentică”. Anul acesta, „RomânIA Autentică” va avea loc, atât în Gorj – la Târgu Jiu și Hobița, cât și la Iași. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj împreună cu Primăria Peștișani și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Asociația Națională a Antreprenorilor și Asociația „Flori de Ie”. Organizatorii principali ai manifestării își propun să adune peste 10.000 de oameni îmbrăcați în straie populare, mai ales că la Hobița vă așteptă cu expoziții și demonstrații ale meșteșugarilor populari, mâncare tradițională și multă voie bună.
A doua ediție a Festivalului inedit „RomânIA autentică” promite să fie una de excepție, mai ales că anul acesta și iubitorii portului popular din Iași se vor alătura demersului. „RomânIA autentică” va avea loc de Sânziene, pe 24 iunie, la Târgu-Jiu și la Hobița, iar organizatorii își propun să adune peste 10.000 de oameni îmbrăcați în straie populare. La fel ca și anul trecut, în Parcul Coloanei fără Sfârșit va avea loc un moment artistic-obiceiuri de Sânziene, puse în scenă de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Școala Populară de Artă din Târgu Jiu. „Sunt așteptați să participe sute de copii și membri ai ansamblurilor sau grupurilor de dans din localitățile județului, care se vor prinde într-o horă a iei sub semnul tricolorului. În aceeași zi, sărbătoarea va continua cu o serbare câmpenească la Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși. Programul artistic va debuta la ora 12:00 iar pe scena festivalului vor evolua ansambluri din toate zonele județului. De asemenea, la Hobița vă așteptă cu expoziții și demonstrații ale meșteșugarilor populari, mâncare tradițională și multă voie bună”, a spus Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al CJ Gorj și coordonatorul de la Gorj al evenimentului.
Spectacol de gală
În spectacolul de gală, vor urca pe scena festivalului nume mari precum: Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Nicoleta Voica, Veta Biriș, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Claudia Torop, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Marian Mendregoniu, Georgiana Bârsac, Natalia Gojanu, Roxana Croitoru precum și alți invitați speciali din toate zonele țării. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va străluci pe scena Festivalului „RomânIA Autentică”, programul artistic fiind coordonat de către Gheorghe Porumbel la fel ca și anul trecut. Orchestra ansamblului va fi dirijată de maeștrii Marcel Parnica și Aurel Blondea, iar corpul de balet va fi coordonată de maestrul coregraf Valeriu Saraolu.
Iată programul festivalului:
TÂRGU-JIU
Ora 10.00-11.00 – Moment artistic „SÂNZIENELE”, HORA IEI în Parcul Coloanei Fără Sfârșit-Municipiul Târgu Jiu
Participă: Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, ansambluri și formații folclorice din județ și din Municipiul Târgu Jiu.
HOBIȚA (în Poiana Mare)
Ora 12.00- 16.00- Program artistic cu ansambluri folclorice, grupuri de dansuri și vocale ai Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu și din județ, care vor evolua pe scena festivalului
Ora 16.00-19.00- Spectacol susținut de ANSAMBLUL ”MARIA LĂTĂREȚU” al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu
Ora 20.00-24.00-Spectacol ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST ”DOINA GORJULUI” și invitații săi. Își dau concursul: Orchestra ansamblului dirijată de maeștrii Marcel Parnica și Aurel Blondea, Corpul de balet condus de maestrul coregraf Valeriu Saraolu, Soliștii: Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Claudia Torop, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Marian Medregoniu, Georgiana Bârsac,Natalia Gorjanu și Roxana Croitoru. INVITAȚI SPECIALI: Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Nicoleta Voica, Veta Biriș, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan.
Pe tot parcursul festivalului vor avea loc expoziții și demonstrații ale meșterilor populari.
ORGANIZATORI: ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A ANTREPRENORILOR, CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ PRIN ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST ”DOINA GORJULUI, CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE GORJ ȘI ȘCOALA POPULARĂ DE ARTĂ DIN TÂRGU JIU, PRIMĂRIA TÂRGU JIU, PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL PEȘTIȘANI, ASOCIAȚIA ”FLORI DE IE”. PARTENER PRINCIPAL: DEPARTAMENTUL CENTENAR, GUVERNUL ROMÂNIEI.