Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Vulcanii NoroioșiPentru cei care ajungeți în județul Buzău neapărat să vă treceți pe agendă să vizitați și Vulcanii Noroioși, situați în nordul localității Berca. Veți avea parte de un peisaj natural frumos, și-n același timp veți avea ocazia să vedeți cum pământul bolborosește.  În fiecare an în această zonă ajung zeci de mii de oameni pentru a vedea aceste bule de gaz, care au străbătut peste 3.000 de m din adâncuri până la suprafață.

 Drumul până la acest obiectiv turistic este destul de ok, cu toate că ultimii 20 de km, dintre localitatea Sătuc (comuna Berca), aflată pe drumul național  DN 10 (Brașov – Buzău), și până în parcarea din fața Vulcanilor Noroioși cam lasă de dorit. Ar fi trebuit, poate, ca administrația județeană sau locală să investească mai mult în acest drum, ținând cont de numărul de turiști care vin în zonă, dar tipic românesc: „ce contează, dacă banii vin.”

Pe acest drum veți putea vedea mulți localnici care stau la poartă cu fructe, naturale și proaspete, spre vânzare, ținând cont că-n localitatea Cândești pe vremuri exista un important bazin pomicol al țării. Tot pe acest drum s-ar putea să vă întâlniți, în special vara, cu rromii care vând cazane arămii de țuică.

După cei 20 de kilometrii parcurși veți ajunge în parcare amenajată în fața Vulcanilor Noroioși, iar de aici până să vizitați acest monument al naturii mai este doar un pas, și anume casa de bilete. De ce am vrut să subliniez acest lucru…aici am rămas puțin dezamăgit de cea care ar fi trebuit să ne furnizeze anumite informații despre această zonă, era plictisită, și părea deranjată de faptul că eram acolo.

Trecând peste toate aceste aspecte am descoperit o imagine superbă a Vulcanilor Noroioși, iar în jurul lor solul este sulfuros și nu tocmai prietenos cu vegetația. Acest mediu este proprice pentru plante ca Nitria schoberi sau Obione verrucifera.

Despre acești vulcani trebuie să știți că sunt cei mai reprezentativi din țară, prin activitatea și natura lor, și au fost declarați monument al naturii în anul 1924, fiind descoperiți în anul 1867 de către francezul H. Cognand. În același timp, sunt pe locul doi în Europa ca dimensiune, după cei din Peninsula Apseron – Baku, din Rusia.  Peisajul este într-o continuă schimbare datorită cantității de noroi care ajunge la suprafață, dar și a locului unde se petrec erupțiile.

Vulcanii NoroioșiÎn cazul în care vreți să mergeți să vizitați acești vulcani este recomandat să aveți cizme la voi, chiar dacă la ieșire există o pompă cu perii pentru a vă curăța încălțămintea, și încercați să nu mergeți pe vreme ploioasă, deoarece întreaga suprafață a rezervației devine mocirloasă. Anotimpurile în care eu unul vă recomand să vizitați această zonă sunt primăvara și toamna.

Legenda lui Arbănaș

 Din câte am aflat și-n jurul Vulcanilor Noroioși există o legendă, legată de eroul Arbănaș și de lupta sa cu Balaurul, care făcea numai rele în acest ținut. Se pare că speriat de curajul acestui erou și rănit în luptele cu acesta, Balaurul se retrage în ascunzătoarea sa din Berca și rămâne aici definitiv. Tot legenda spune că cei care vizitează această zonă pășesc pe pielea uscată a acestui Balaur, iar prin ochii care fierb necontenit ar ieși la suprafață sângele său. Și ca-n orice legendă despre eroul Arbănaș nu se mai știe nimic.

Rezervația Vulcanii Noroioși este deschisă zilnic, între orele 8:00 – 20:00, în sezonul estival, respectiv între orele 8:00 – 16:00, în sezonul hibernal, iar în zilele ploioase nu se poate vizita.

Tariful de vizitare este de 4 lei pentru adulți, 2 lei pentru studenți și un leu pentru elevi, iar accesul animalelor de companie este interzis.

Pentru mai multe informații legate de acest loc îl puteți contacta pe domnul Dumitru Roșu, custodele ariei protejate Vulcanii Noroioși, la numărul de telefon 0722/623.021.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.