Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

moroiSuperstiţiile au și acum un rol important în viața românilor. Unele dintre ele s-au pierdut pentru că nu mai corespund timpurilor. Superstițiile sunt clasificate în funcție de etapa vieții pentru care se aplică.

Etnograful gorjean Alexandru Doru Şerban a făcut o clasificare a superstiţiilor în funcţie de momentele importante din viaţa omului. Unele dintre ele nu sunt doar simple superstiții, ci se bazează pe anumite demonstrații care au un temei științific.
Cele mai multe erau superstiţiile legate de naştere:

– Femeia care rămânea însărcinată, trebuia să spună, altfel pruncul va rămâne mut;

– Pentru sarcină uşoară, viitoarea mamă trebuie să se încingă cu brăciri, iar să nu se deoache, brăcirile era bine să aibă mult fir roşu în ţesătură;

– Femeile pătate la faţă, se credea că vor naşte fete;

– Femeia însărcinată, călca pe urmele unui voinic frumos, ca să nască un copil voinic şi frumos;

– Cât nevasta e gravidă, nu e bine ca bărbatul să taie păsări, crezându-se că, atunci când va naşte, mama va pierde mult sânge, iar noul născut se va zbate ca pasărea care moare;

– Femeia gravidă nu ridica greutăţi, să nu piardă sarcina;

– Dacă nu dădeai din bunătăţile pe care le mâncai şi la femeia gravidă, ea poftea şi se putea stărpi (avorta copilul) şi era mare păcat;

– Femeia gravidă nu era bine să se mire de nimic urât (oameni pociţi, anormali, cu infirmităţi), ca să nu nască un copil, cu defecte similare;

– Femeia însărcinată nu e bine să ia nimic fără să spună, ca să nu nască un copil pătat;

– Femeia însărcinată nu avea voie să pună mâna sau să dea cu piciorul în câine ori în pisică, fiindcă va face copilul cu păr pe corp. Dacă uita sau greşea, numai vrăjitoarele mai puteau întoarce;

– Copiii care se năşteau cu chitie (căiţă) pe cap, erau norocoşi;

– Cu sângele care curgea de la tăiatul buricului, copilul era uns pe faţă, ca să fie rumen toată viaţa;

– Scutecele spălate nu erau lăsate noaptea pe culmea de afară, să nu fi e bântuite de duhurile rele;

– După lăsatul serii, copilul nu era lăsat singur în casă, nici nu era bine să fie trecut printr-o răscruce de drumuri ori peste o apă de frica duhurilor rele;

– În ziua botezului, naşa atingea faţa copilului de o balegă, să nu se deoache;

– Naşa dădea mamei, pe cel botezat, peste prag, de trei ori, ca să fie sănătos;

– Pentru ca noul născut să plece mai repede în picioare era dus la pragul casei şi i se tăia piedeca.
Superstiţiile de nuntă

O altă categorie de superstiții sunt legate de obiceiurile de nuntă.

– La plecarea şi venirea chemătorilor, o fată cu părinţi în viaţă le ieşea în cale cu plin. Ginerele arunca bani în canta (găleata) cu apă, ca să aibă belşug şi bine în familie;

– În timp ce se spuneau colocăşiile (oraţia), mireasa îl zărea pe ginere printr-un inel, în credinţa că va avea copii frumoşi;

– După ce miresei i se punea voalul, ghirlanda, beteala, se ridica de pe scaun, iar locul îi era luat de altă fată, în dorinţa şi credinţa că se va mărita cât mai repede;

– Înainte de a pleca la cununie, naşa rupea în patru bucăţi deasupra capului miresei o azimă. Bucăţile de azimă erau aruncate în direcţia punctelor cardinale (semnul crucii), iar nuntaşii (mai ales fetele) se străduiau să le prindă, fiind bune de noroc şi leac pentru măritiş;

– În drumul spre cununie, mireasa obişnuia să se uite de trei ori la soare, ca să aibă copii frumoşi;

– În timpul slujbei de cununie, mireasa încerca să-l calce pe ginere pe picior, ca „să-l aibă sub papuc”;

– După cununie, în biserică, în timp ce tinerii şi naşii ocoleau prin faţa altarului, cumnatul de mână arunca seminţe de tot felul şi bomboane, pentru rodnicia noii familii;

– Mireasa, ajunsă la noua casă, după cununie, era dusă în cameră şi aşezată pe pat, punându-i-se în braţe un copil, să aibă noroc la copii;

– Aşezaţi la masă în noua casă, tinerii mâncau cu aceeaşi lingură, dintr-o strachină, să fie uniţi toată viaţa şi să împartă între ei binele şi răul, cum împart mâncarea.
Surparea unei gropi ori căderea unui perete prevestea moartea
Moartea, etapa de final din viaţa omului, era prevestită prin semne. De asemenea, la înmormântare trebuia să se respecte o serie de superstiții:
– Când cădea din perete oglinda (chipul omului) ori icoana (chipul Domnului), se credea că moartea e pe aproape;

– Dacă auzeai cucul cântând după apusul soarelui, era semn că nu mai scapi;

– Dacă pe casă sau în grădina casei cânta o cucuvea (buhă) era semn că va muri cineva în acel an;

– Dacă găina cânta cocoşeşte, e semn de moarte în familie şi de boală grea;

– Câinele care urla noaptea se credea că presimte sfârşitul cuiva din familie şi cheamă moartea;

– Când cineva visa că-i cade un dinte din faţă, îi murea cineva apropiat;

– Surparea unei gropi ori căderea unui perete erau tot semne de moarte;

– Dacă din curtea celui cu semnul morţii se întâmpla să moară un animal ori o pasăre, fără să fi fost bolnav, casa respectivă se credea că e ferită de decesul unui membru al familiei;

– Dacă se deschidea cartea preotului venit să-i citească bolnavului, la o pagină scrisă numai cu negru, era semn că cel grijit va muri curând;

– Când omul trage să moară, nu-i bine să-l strigi pe nume sau să ţipi, fiindcă „îl întorci din drum şi-i păcat”;

– După ce omul moare, se acoperă ori se întorc oglinzile, fiindcă nu-i bine să te vezi în oglindă;

– Cei care scăldau mortul, erau plătiţi, să nu bea răposatul apă murdară;

– Mortul era aşezat cu faţa spre răsărit, pregătit pentru a doua înviere;

– Dacă mortul a fost om rău în viaţă, să nu se facă moroi, se trecea peste el o găină neagră;

– În fereastra camerei unde era aşezat mortul se puneau două pahare, unul cu vin, unul cu apă, ca să bea sufletul, care colindă timp de şase săptămâni prin locuri cunoscute şi plăcute în viaţă;

– Mortul era păzit, ca să nu treacă vreo pisică sau câine pe sub blană, că atunci e pericol să se facă moroi;

– Tronul se ungea cu usturoi şi praf de puşcă, pentru ca răposatul să nu se facă moroi;

– După scoaterea mortului din cameră, se închide uşa, înăuntru rămânând membrii familiei, care spărgeau o oală de pământ, ca să nu se atingă moartea de ei;

– În cele trei zile cât stă mortul în casă, nu se mătură, crezându-se că sufletul lui aflat după uşă ar fi fost murdărit ori scos afară cu gunoiul;

– Camera se mătura şi se purifica prin stropirea cu apă sfinţită şi punerea de busuioc la icoană;

– Tronul se aşează în groapă cu capul mortului spre apus, să fie cu faţa la lumină, la a doua înviere;

– După înmormântare, oamenii se spălau pe mâini, aruncând de trei ori apă peste umăr, în credinţa că astfel s-au lepădat de mort;

– Izvoarele duse de persoane curate timp de 44 de zile erau slobozite la o apă curgătoare. Se credea că astfel se dăruieşte apă proaspătă sufletului mortului, căruia i se dădeau pe calea apei şi cele necesare „drumului” (lumină, bani, merinde).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.