Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În luna iunie a acestui an se va lansa pe piață un inedit album de pictură pe sticlă intitulat „Târgu-Jiul de altădată” dedicat iubitorilor de artă din Târgu Jiu, și nu numai. Inițiatorii ideii sunt profesorul Andrei Popete Pătrașcu, președinte al Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Adriana Rădoi, director al Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tătărăscu” din Târgu Jiu care se arată încântați de modul în care a ieșit albumul născut din dorința de a-i antrena pe elevi  într-o activitate artistică cu rol recreativ, dar și cultural.

„Ideea proiectului s-a născut din dorința de a implica elevii într-o activitate care, credem noi, îi apropie de valorile nealterate ale comunității folosind un concept cultural, bazat pe repere, istorie, artă, memorie colectivă și spațiu identitar. Pe lângă faptul că au acum ocazia să cunoască o parte din clădirile care astăzi nu se mai găsesc, pot să își pună în practică aptitudinile și abilitățile artistice, stimularea creativității, cunoașterea istoriei locale, cultivarea sensibilităţii deschise spre valorile istorice și estetice”, susțin inițiatorii proiectului artistic.

Picturile pe sticlă sunt realizate de elevi  talentați ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tătărăscu”, ai căror vârste sunt cuprinse între 11 și 13 ani și prezintă imagini ale atmosferei Târgu-Jiului de altădată, pictate cu măiestrie și răbdare, cu scopul de a trezi emoții în iubitorii de istorie și frumos.

 „(…) Realizarea acestor lucrări în cadrul unui atelier de creație, într-o atmosferă prietenoasă și relaxantă, i-a făcut pe micii artiști să-și dezvolte abecedarul artistic, deschizându-le drumul spre o nouă formă de cunoaștere, de înțelegere și de interpretare artistică. S-a urmărit implicarea copiilor în actul de creație, dezvoltându-le percepția vizuală, capacitatea de a recepta și reproduce o imagine, precum și deprinderea tehnicii specifice picturii pe sticlă, un suport nou pentru mulți dintre ei. Albumul de față este și un prilej pentru cei mici să își vadă munca apreciată la maxima ei valoare (…)”, susține profesorul Rodica-Elena Norocea.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.