Povestea Annelies Marie „Anne” Frank și al jurnalului său

Povestea Annelies Marie „Anne” Frank și al jurnalului său

- in Istoria pe razatoare, Romania civila, Slider
0
57 vizualizari

Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main – d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.

Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor. Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.

La sugestia lui Kleiman, Otto Frank pregătise o ascunzătoare în locuința din Prinsengracht 263, de circa 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Otto o rugase pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Cu toate că știa că riscă condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiți, aceasta a acceptat imediat, ea și soțul ei, Jan Gies, plus colegii de serviciu Kugler și Kleiman, precum și dactilografa Bep Voskuijl ajutând familia Frank cu alimente și alte lucruri necesare tot timpul cât au stat ascunși.

Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, familia Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră inițial. Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer.

Cu toate că se consideră că cei ascunși au fost trădați de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată.

Pe data de 4 august 1944, naziștii au venit la locuința din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Kleiman și Kugler au fost arestați (primul fiind eliberat ulterior din motive de sănătate, iar cel de-al doilea reușind pe 28 martie 1945 să evadeze din lagărul unde era ținut). Miep Gies a folosit haosul care s-a produs în legătură cu arestarea celor ascunși și a încuiat jurnalul Annei într-un sertar, intenționând să i-l dea înapoi după război.

Cei ascunși au fost duși la sediul Gestapo-ului, unde au fost ținuți peste noapte, iar a doua zi au fost transferați în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranzit Westerbork.

Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Pelt au fost anunțate la apel că vor fi trimise la Auschwitz. Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare. Cei 258 de bărbați și 212 de femei care scăpaseră de prima selecție au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr.

Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945 a izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care se pare că a omorât 17.000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat Anne și Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte Annei.

Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare. Otto Frank a fost singurul care a supraviețuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberarea pe 27 ianuarie 1945 (de către trupele sovietice) a lagărului de la Birkenau a locuit până în 1953 la Amsterdam. După aceea, s-a mutat la Basel, Elveția, unde locuia sora sa. Acolo s-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care își pierduse la rândul său soțul și fiul la Auschwitz. Până la moartea sa, pe data de 19 august 1980, Otto a locuit la Birsfelden, lângă Basel, dedicându-și viața publicării jurnalului Annei.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.