Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Poetul Spiridon Popescu a primit titlul de „Gorjeanul anului”
Poetul Spiridon Popescu

Poetul Spiridon Popescu a primit titlul de „Gorjeanul anului”, în cadrul ședinței de Consiliul Județean ce a avut loc pe 23 decembrie. Poetul s-a născut pe 4 septembrie 1952, în satul Ohaba, din comuna Bălănești, iar acum locuiește în Târgu Jiu. A debutat în revista „Ramuri”, în iunie 1974.

 „Așa cum a zis și Horațiu Mălăele este greu să fii oltean, este greu să fii gorjean, dar cel mai greu este să fii gorjeanul gorjenilor. Exact așa mă simt și eu acum. Mă bucur pentru acest titlu. Pentru mine acest titlu este o onoare. Mă bucur că am reușit să aduc în sufletul celor care mi-au citit poeziile puțină iubire, emoție, dar și bucurie când a trebuit.”, a precizat poetul Spiridon Popescu, după ce a primit titlul de „Gorjeanul anului”.

Poetul Spiridon Popescu a câștigat multe premii de-a lungul timpului
Poetul Spiridon Popescu a primit titlul de „Gorjeanul anului”
Sala Maura, din cadrul Consiliului Județean Gorj

De-a lungul timpului, poetul Spiridon Popescu, a câștigat numeroase premii, printre care „premiul şi medalia «Eminescu» pentru poezie, la Festivalul Internaţional de Literatură «Mihai Eminescu», ediţia a XXV-a, Drobeta-Turnu Severin, ianuarie 2015. Premiul I, la Festivalul internaţional «Adrian Păunescu», ediţia a III-a, iulie 2015, premiul pentru poezie al revistei «Convorbiri literare”, Iaşi, 2017. Premiul «Opera omnia», acordat unui scriitor de origine gorjeană, în cadrul Festivalului internaţional «Tudor Arghezi», Târgu-Jiu, 2017; premiul «Artur Bădiţa», la ediţiile 2014 şi 2017, ale Atelierului de poezie «Serile la Brădiceni»”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Gorj.

Poetul Spiridon Popescu a primit titlul de „Gorjeanul anului”
Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Nichifor, și poetul Spiridon Popescu

Poetul este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1991.

Cea mai cunoscută poezie a lui Spiridon Popescu este „Doamne, dacă-mi eşti prieten“, care a apărut în paginile revistei craiovene „Ramuri“, în 1982. Totodată, această poezie a fost recitată de actorul Florin Piersic, bun prieten cu poetul gorjean.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.