Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În cadrul Muzeului Național de Artă din Timișoara a fost deschisă o expoziție de fotografie dedicată Revoluției din ’89. Cei care vor merge să viziteze această expoziție vor putea vede imagini realizate în 1989 și 1990 de Constantin Duma și Liviu Tulbure la Timișoara, respectiv de Ovidiu Munteanu, la Hunedoara.

 Terifiați și epuizați, descopeream și noi sentimentul libertății: a striga pe stradă «jos comunismul» fără teama de consecințe pare, pentru tinerii de acum, ceva straniu, atunci semnifica însă, izbăvirea; a fi solidari la nivel comunitar era greu de anticipat iar azi, imposibil de repetat; a avea optiuni era prima lectie si primul test pentru care nu eram, nici pe departe pregatiti.”, precizează reprezentanții Muzeului de Artă din Timișoara.

Au participat la acest vernisaj profesorul și diplomatul Vasile Popovici, fondator și presedinte al Societății Timișoara și profesorul universitar doctor Dorel Sandesc, președintele Societății Române ATI. Totodată, curatorii expoziției au fost Aura Bălănescu, Mihaela Irimescu, și Daniel Daian, muzeograf.

Expoziția este deschisă publicului până pe 22 ianuarie 2022.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.