Éva Heyman și povestea jurnalului său scris în ghetoul din Oradea

Éva Heyman și povestea jurnalului său scris în ghetoul din Oradea

- in Istoria pe razatoare, Romania civila, Slider
0
53 vizualizari

Éva Heyman (n. 13 februarie 1931, Oradea, România (în maghiară Nagyvárad) – d. 17 octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau) a fost o fetiță de treisprezece ani care, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului.

Mama Évei a recuperat jurnalul la întoarcerea sa după război, publicându-l la Budapesta în 1948. Ulterior au fost publicate traduceri în alte limbi, inclusiv în română. Éva a fost denumită și Anne Frank a Transilvaniei sau Anne Frank de Oradea.

Oradea făcea parte din teritoriul Transilvaniei de nord care a trecut in 1940 in administratia Ungariei sub numele maghiar de Nagyvárad. In vara anului 1941, a avut loc deportarea din Nagyvárad a evreilor care inainte de 1919 nu au avut pașaport maghiar, sau care erau apatrizi.

Aceștia au fost deportați în Ucraina și uciși în Masacrul de la Kameneț-Podolski, primul masacru de peste 10.000 de evrei din timpul războiului. Éva reamintește în jurnalul ei în mod repetat de prietena ei de școală, Marta, a cărui familie a fost printre acești deportați, menționând că aceștia au fost uciși.

“Am împlinit 13 ani. M-am născut în treisprezece, într-o zi de vineri”; astfel începe Éva jurnal ei pe 13 februarie 1944.

Jurnalul a înregistrat atmosfera amenințatoare din februarie, apoi preluarea puterii de catre Germania și schimbarea guvernului de la Budapesta in mijlocul lunii martie. In continuare a urmat, în cuvintele farmacistului Rezső Rácz, înstalarea violenței si a terorii în acest oraș de provincie, apoi deposedările evreilor din aprilie. Évei ii este confiscată bicicleta roșie la care ținea mult, evreilor fiindu-le acum interzisă posesia lor, dar se consolează gândindu-se că familia și-a păstrat totuși lucrul cel mai valoros, viața.

Pe 1 mai, povestește despre pregătirile dinaintea mutării forțate în Ghetoul din Oradea:

“Am început cu toții să împachetăm, dar numai obiecte și numai atât cât a citit Agi (mama sa, n.r.), pe pancarte, că este admis. Știu că nu este un vis și totuși nu pot crede că e adevărat. Putem lua și lenjerie de pat, dar neștiind când vor veni să ne ducă, această lenjerie n-o putem împacheta. […] Micul meu Jurnal! Niciodată nu mi-a fost așa de frică!”

Eva incheie apoi jurnalul:

“Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau în pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lăsa sărutată și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făina, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc”.

Când bucătăreasa Mariska ajunge în ghetou pentru a le aduce mâncare, primește jurnalul Évei si-l păstrează în siguranță până după război.

Pe 3 iunie 1944, Éva si bunicii săi au fost deportați la Auschwitz într-un vagon de vite pe ultimul tren cu deportați din Oradea. Acolo bunicii au fost trimiși imediat la camera de gazare, pe când Éva a fost selecționată de doctorul Josef Mengele pentru a fi subiectul unor experimente umane. A fost descoperită de Mengele cu picioarele umflate, probabil din cauza contractării tifosului și trimisă la gazare. A murit pe 17 Octombrie 1944, la vârsta de treisprezece ani.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.