Două blocuri de locuințe sociale vor fi date în folosință la Târgu-Jiu

Două blocuri de locuințe sociale vor fi date în folosință la Târgu-Jiu

- in Romania civila, Social
584
1

Două noi blocuri de locuinţe sociale, construite în zona de nord a municipiului Târgu-Jiu, vor fi recepţionate până la sfârşitul acestei luni. După aceea, locuințele sociale vor fi atribuite târgujienilor care au depus dosare în acest sens.  

2

Cele două blocuri au 64 de unităţi locative, iar fiecare spaţiu de locuit a fost dotat cu centrală termică proprie. Valoarea totală a investiţiei a fost de 6 milioane lei, bani din fonduri guvernamentale şi de la bugetul local. „Programul de construire a locuinţelor sociale derulat de către municipalitate în acest an este în curs de finalizare, în prezent se fac ultimele retuşuri. Cele două noi blocuri construite pe strada Ciocârlău vor fi recepţionate până la sfârşitul lunii în curs, urmând să fie atribuite beneficiarilor. Investiţia cuprinde, pe lângă cele două blocuri, cu un total de 64 de unităţi locative, şi amenajările exterioare, parcaje, accese auto, alei, loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, precum şi întreaga infrastructură, dotările inclusiv centrale termice proprii pentru fiecare unitate locativă”, a spus Raul Chiriac, director în Primăria Târgu-Jiu.

1 Comment

  1. Pingback: Două blocuri de locuințe sociale vor fi date în folosință la Târgu-Jiu - Gorj 24

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.