Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

O nouă ediție a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului” se va desfășura la Târgu Jiu. Evenimentul este organizat de Școala Populară de Artă Târgu Jiu și se va desfășura în perioada 10-12 august 2018 la Teatrul de Vară. Prețul unui bilet este de 10 lei pe seară, iar al unui abonament pentru toate serile este de 25 lei. 

Festivalul debutează vineri, 10 august, ora 19:00, iar din prima seară de concurs, de la ora 20:30, vor fi susținute recitaluri extraordinare ale unor artiști precum: Vasile Șeicaru, Adrian Beznă, Ocru, Cătălin Stepa, Iulia Lupșa.

Sâmbătă, 11 august, a doua seară de concurs, ora 20:30, recitaluri susținute de Victor Socaciu, Emeric Imre, Radu Gheorghe, Florin Camen, Stephan Geroksiev.

Duminică, 12 august, ora 19:00 , se desfășoară Gala Laureaților, iar de la 20:30 vor urca pe scenă Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Dan Vană și Ovidiu Mihăilescu.

„Cei care doresc să se întâlnească cu artiștii care duc mai departe muzica românească de calitate, să cânte alături de ei, o pot face în perioada 10-12 august, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului National de Folk si Baladă «Poarta Sărutului» Târgu Jiu”, a precizat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al ȘPA Târgu Jiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.