Elena Mădălina Anuța, fetița de numai 10 ani care a urcat pe scena a zeci de festivaluri și concursuri din toată țara, a reușit o nouă performanță. Micuța artistă a obținut trofeul festivalului concurs „Dansând cu fulgii de zăpadă”, categoria sa de vârstă, dar și alte patru premii la diferite secțiuni. Mădălina este elevă în clasa a III-a la Școala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu.
Cinci premii la un singur festivalMicuța interpretă de muzică populară a reușit să cucerească juriul de la festivalul concurs „Dansând cu fulgii de zăpadă”, organizat la Bacău, astfel că a obținut cinci premii. „Participarea la acest festival a fost o reușită impresionantă pentru Elena Mădălina. A obținut cinci premii importante, respectiv trofeul grupei la Interpretare, Premiul I la secțiunea «Cântec pentru mama»; Premiul I la secțiunea «Idolul meu»; Premiul I la secțiunea Instrumente – (Acordeon); dar și Premiul II la secțiunea Creație. Ne mândrim cu rezultatele ei și o susținem în continuare”, a precizat Gheorghe Dolcu, unchiul micuței artiste.
Fetița este elevă a profesoarei Cristina Olteanu, iar în ultimul an a reușit să câștige peste zece trofee la festivaluri și concursuri din întreaga țară, dar și alte premii la diferite secțiuni.