Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Adelina Puzdrea, Fiu Cristian Vlad și Radu Botar sunt cei trei actori care s-au alăturat, de la sfârșitul anului trecut, trupei Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Aceștia sunt gorjeni, iar doi dintre ei au început colaborarea cu teatrul chiar de pe băncile liceului. 

Cristian Vlad Fiu  absolvit, anul trecut, Facultatea de Teatru de la Constanța, iar Adelina Puzdrea a finalizat studiile la Universitatea Națională Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Radu Botar a mai avut colaborări cu teatrul din Târgu Jiu înainte de a ajunge aici.

„Sunt gorjeni, pentru că așa cum am scris în lucrarea în management prima mea atenție se îndreaptă către tinerii din localitate. Cred că este important ca locul în care s-au molipsit de acest microb al teatrului să le răspundă și să aibă ocazia de a se întoarce acasă, pentru a se manifesta și de a fi colegi cu cei de care au luat microbul artei”, a spus Cosmin Brehuță, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

Adelina Puzdrea a putut fi văzută atunci când era elevă la Liceul de Arte „Me and My Girl”, „Viața teatrală” și „Balul teatrului, iar Fiu Cristian Vlad a mai jucat în „Take, Ianke și Cadîr”, tot în perioada în care era licean, „Sânziana și Pepelea” și, mai nou, în „Bigamul II”.

Cei trei vor putea fi văzuți în piesa „Avioane de hârtie” Elise Wilk, în regia lui Laura Moldovan, care va avea premiera sâmbătă, 10 februarie. „Este debutul lor la teatrul din Târgu Jiu”,  a mai precizat Cosmin Brehuță.

Încă opt actori

Cosmin Brehuță spune că la teatrul din Târgu Jiu ar mai fi nevoie de încă opt actori: „Ar mai fi nevoie de încă opt tineri actori dacă vrem să spune că teatrul capătă un suflu nou și răspunde, până la urmă, necesității pe care piața o oferă. Pe plan local avem peste 60 de absolvenți de teatru din Târgu Jiu de arta actorului, regie și teatrologie. Este o pepinieră de actori în Târgu Jiu. Este momentul ca ei să fure meserie de la cei care se pregătesc să iasă la din activitate”.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.