Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Olimpic la patru discipline școlare, creator de roboți și cu abilități de artist! Ștefan Tufiș Lastoveschi, în vârstă de 17 ani, este încă un exemplu că într-o societate măcinată de nepăsare, tinerii muncitori și ambițioși pot să aibă rezultate excepționale. Elevul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”  participă din clasa a V-a la olimpiade, astfel că a ajuns să aducă Gorjului medalii de argint și bronz la olimpiade naționale susținute la matematică și fizică, dar și să obțină rezultate deosebite la informatică și engleză. Tânărul va susține și examenul Cambridge Assessment English, nu pentru că ar vrea să studieze în străinătate, dar își dorește această reușită ca o reconfirmare a cunoștințelor sale la această limbă străină. Ștefan face parte dintr-o echipă de robotică a CNTV și, deși mulți cred că științele exacte nu au nimic în comun cu arta, tânărul este cel mai bun exemplu care arată contrariul. Elevul este pasionat de chitară, dragostea pentru muzică fiindu-i inspirată de tatăl său. 

Reporter: Ești olimpic la câteva discipline, spune-mi când ai început să participi la astfel de concursuri și care sunt cele mai mari reușite?

Ștefan Tufiș Lastoveschi: Am participat la 4 discipline la etape naționale Am început să particip din clasa a V-a, când am participat la olimpiada națională de matematică și am avut și printre cele mai bune rezultate, o medalie de argint. Am mai obținut medalie de argint și bronz la fizică, la etape naționale.

Rep.: Ce îți dorești să faci mai departe, după finalizarea liceului?

Ș.T.L.: Nu sunt decis cu privire la ceea ce vreau să fac după terminarea liceului, dar mă gândesc să mă îndrept către Cluj, la Universitatea „Babeș Bolyai”.

Rep.: Te-ai gândit să studiezi în străinătate?

Ș.T.L.: Am luat în considerare studiul în străinătate, dar sunt o fire mai comodă și cred că mi-ar fi dificil să studiez așa departe de casă.

 Rep.: Crezi că studiul peste hotare ți-ar oferi șansa unei cariere de succes? Care crezi că ar fi avantajele comparativ cu România?

Ș.T.L.: Nu cred că o carieră de succes depinde prea mult de țara în care am terminat studiile. Diferențele care cred că există între România și o țară străină sunt dotarea materială mai bună a școlilor, activitățile practice mai numeroase și, eventual, mai mulți potențiali angajatori.

Rep.: Ce carieră ai vrea să urmezi? 

Ș.T.L.: Nu mi-am găsit un job care să îmi stârnească într-adevăr interesul și pe care cred că îl voi practica mereu cu pasiune, dar momentan alegerea logică e o carieră în IT, deoarece am o înclinație spre acest domeniu. Vreau o slujbă care îmi oferă flexibilitate, ca să pot avea destul timp liber pentru mine și familie.

Rep.: Dat fiind că ești olimpic la engleză te-ai gândit să dai examenul Cambridge Assessment English, astfel încât să ai un certificat care să demonstreze nivelul tău la această disciplină?

Ș.T.L.: M-am înscris deja la CAE, voi susține examenul pe 9 decembrie și, momentan, mă pregătesc mai serios pentru a obține o notă cât mai bună.

Rep.: Știu că faci parte din echipa de robotică a CNTV. Povestește-mi de unde a pornit inițiativa și ce realizări aveți până în acest moment?

Ș.T.L.: Câțiva colegi au înființat echipa de robotică, eu am aflat de ea de la o prietenă și mi-a surâs ideea implicării într-un astfel de proiect. În prezent am trecut de etapa de preselecție și așteptăm începerea primei probe. Ne-am înscris la concursul First Tech Challenge și echipa noastră a fost acceptată. Vom participa la Regional Demo Games, care este o etapă de antrenament ce se desfășoara în patru orașe: Cluj, Timișoara, București, Iași. Concursul va avea loc în București, în martie, anul viitor.

Rep.: Știu că muzica este o mare pasiune a ta! Povestește-mi despre chitară, când ți-ai descoperit talentul?

Ș.T.L.: Pasiunea pentru chitară o moștenesc de la tatăl meu, care a studiat instrumentul la școală. Văzându-l pe el  cum cânta m-am îndrăgostit și eu de acele cântece și am comandat o chitară acum câțiva ani.

Rep.: Ai urmat cursuri sau este un talent nativ? Te-ai gândit să îți cultivi acest talent?

Ș.T.L.:  Nu am urmat vreun curs, o prietena m-a învățat „alfabetul” și după aceea am început să repet singur, cu ajutorul internetului și caietului vechi de muzică al tatei. Gândul de a învăța să cânt, la un nivel mai avansat, rămâne mereu în mintea mea, sper să mă ocup de asta când voi avea mai mult timp liber.

Rep.: Ce alte pasiuni ai?

Ș.T.L.: Lectura este o pasiune pe care mi-o pot satisface în viața de zi cu zi. La aceasta se mai adaugă înotul și schiatul, pe care le-am deprins tot datorită tatei. Mama e cea care m-a făcut să îmi placă fizica și matematica, chiar și biologia, ea fiind medic, deși nu doresc să îi urmez cariera.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.