Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Salvamont Gorj a pus bazele unui grup de voluntari, care îi ajută pe salvamontiști la diverse acțiuni/activități. Principalii beneficiari sunt turiştii care au la dispoziţie marcaje corespunzătoare şi panouri de orientare cu informaţii utile pentru drumeţiile în zona de munte. „Ca să fii voluntar la Salvamont trebuie să iubești muntele, să ai abilități în schi, alpinism, drumeții montane, (…) apoi intră într-un program intensiv de pregătire vreme de doi ani de zile. (…) În anul 1996, am devenit Serviciu Public Județean Salvamont cu aceleași trei echipe de salvatori în subordine formate, de acum, din salvatori angajați și voluntari. Serviciul Public Județean Salvamont Gorj a fost primul serviciu salvamont din Romania înființat cu personalitate juridică. Apoi, lucrurile au evoluat! În prezent, suntem pe locul 1-2 la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de baze dotate cu echipamente de specialitate. Avem 11 baze de intervenţie în zona montană şi submontană, unde deţinem echipamente moderne şi unde putem asigura o serie de servicii până când persoana salvată este preluată de ambulanţă”, spune Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

În toamna anului trecut, Serviciul Public al Salvamont Salvaspeo Gorj a primit acreditarea pentru serviciile pe care le oferă. Specialiştii instituţiei pot interveni în orice zonă din ţară unde este nevoie de expertiza acestora şi de echipamentele cu care sunt dotate centrele Salvamont Gorj. De altfel, judeţul Gorj beneficiază de unul din cele mai moderne şi complexe sisteme de salvare montană din România. Acesta a fost realizat din fonduri europene. Din cadrul Salvamont Gorj fac parte și cei aproximativ 12 voluntari. Aceștia au servicii în altă parte, nu primesc nici un fel de remuneraţie de la Salvamont, nu au echipamente individuale, ci folosesc un echipament colectiv. Voluntarii îi ajută pe salvamontiştii gorjeni atât în activităţile de salvare montană cât şi la marcarea traseelor turistice. La nivelul judeţului Gorj, sunt aproximativ 40 de trasee turistice, iar la fiecare sfârşit de săptămână se verifică câte două zone montane. Cel mai important lucru este că traseele urmăresc fidel hărţile GPS, astfel încât intervenţiile pentru salvarea de persoane vor fi cu mult uşurate. „Ne bazăm pe un nucleu stabil de salvatori montani. Sunt 14 și mai avem 10 sau 12 salvatori care ne sprijină ca voluntari! La Rânca avem câte trei salvatori pe tură, avem o ambulanță alocată acolo, iar cum crește numărul de turiști, mărim numărul de salvatori. (…) Nu stăm foarte bine la capitolul voluntari. Sunt o resursă care ne poate asigura un element de bază în acțiunile noastre! Mai avem nevoie de voluntari! Lucrăm foarte bine cu cei pe care îi avem. Mai avem 10 salvatori în anumite etape de pregătire. Ca să fii voluntar la Salvamont trebuie să iubești muntele, să ai abilități în schi, alpinism, drumeții montane, apoi intră într-un program intensiv de pregătire vreme de doi ani de zile. Apoi este trimis la o evaluare pe plan național și poate obține statutul de salvator montan. Cei care doresc să facă o carieră în domeniu, vin să se angajeze la noi. Avem sprijinul Consiliului Județean Gorj și putem angaja. Trebuie să avem mereu salvatori pregătiți, să putem interveni cu promptitudine la toate evenimentele. De la an la an, lucrurile sunt îmbunătățite. Voluntarii au aceeași pregătire cu salvatorii angajați, dar ei participă la acțiunile noastre când îi permite programul de la locul său de muncă. Activitatea este atractivă. Ne bucurăm că am fost un exemplu pentru alte instituții care au început să lucreze cu voluntari. (…) La Gorj nu avem nicio voluntară, doar voluntari bărbați. În anumite momente, șeful de echipă este pus în situația de a își alege oamenii pentru o intervenție, sunt momente în care o targă cu o persoană de 100 kg trebuie transportată de salvatori și de aceea sunt preferați bărbații. (…) Priorități pentru Rânca ar fi dezvoltarea domeniilor schiabile, crearea unui centru multifuncțional în stațiune, reabilitarea traseelor turistice montane, asfaltarea stațiunii”, a spus Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont Gorj.

De exemplu, acum trei ani de zile, Salvamont Gorj a avut o inițiativă demnă de laudă: timp de aproape o lună de zile peste 50 de voluntari din întreaga ţară, sosiţi în serii, alături de salvamontiştii gorjeni, au reuşit să amplaseze pe traseul principal de creastă şi pe o parte din traseele adiacente, nu mai puţin de 54 de stâlpi de marcaj, peste 20 de săgeţi indicatoare şi sute de semne de marcaj pe momâi construite din piatră. Astfel, în caz de accident, turiştii chiar dacă nu au la îndemână un GPS de pe care să citească coordonatele geografice vor transmite salvatorilor care este codul pe cel mai apropiat stâlp de locul accidentului, locul putând fi identificat imediat de către salvatori sau transmis către elicopter, dacă se declanşează o acţiune de salvare aero.

Puțin din istoria Salvamont Gorj

Prima structura de salvare montană din județul Gorj a fost înființată în anul 1985 de către Consiliul Popular al județului Gorj în baza H.C.M. nr.140 din 1969, forma de organizare inițială fiind de Centru Județean Salvamont cu două echipe, Parâng și Vîlcan, alcătuite din câte 7 persoane, șase salvatori montani și un medic, toți voluntari, scrie pe site-ul http://www.salvamontgorj.ro. Forma de organizare se menține până în anul 1993, când, datorita creșterii volumului de activitate, se mărește numărul de echipe la trei, înființându-se echipa Cerna. „În anul 1996, odată cu apariția H.G. nr.1269 se trece la structura de Serviciu Public Județean Salvamont cu aceleași trei echipe de salvatori în subordine formate, de acum, din salvatori angajați și voluntari. Serviciul Public Județean Salvamont Gorj a fost primul serviciu salvamont din Romania înființat cu personalitate juridică”, spune Sabin Cornoiu.

Din punct de vedere administrativ, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj dispune de unsprezece baze şi posturi de salvare și intervenție, baza centrală Salvamont Târgu Jiu, baza de intervenție Rânca și posturile de intervenție salvamont din comunele Padeş, Tismana, Runcu, Stăneşti, Schela, Bumbeşti Jiu, Baia de Fier – Rânca Nord, Baia de Fier – Peştera Muierilor şi Polovragi. Baza de intervenţie şi salvare Salvamont Rânca a fost inaugurată în anul 2005 și a fost construită din fondurile alocate de către Consiliul Județean Gorj (…). În prezent, Salvamont Gorj are 11 baze.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.