Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima ediție a Festivalului național „Vedete în devenire” a avut loc la Craiova, sâmbătă, 9 septembrie. La acest festival au participat mai mulți copii talentați din județul Gorj, unii dintre ei fiind și premiați. Pe podium au urcat Maria Platzner – care a primit Trofeul Festivalului, Luminița Alisa Pasăre – tot trofeu, Mihaela Bălan, Melida Mitran, dar și alții la fel de talentați. 

Festivalul „Vedete în devenire” de la Craiova a avut ca obiectiv principal promovarea artei în rândul copiilor și tinerilor, descoperirea de noi talente și promovarea acestora. Au participat tineri din toată țara, elevi talentați care au impresionat juriul festivalului. Concursul a avut 10 secțiuni, pe grupe de vârstă: pop românesc, muzică populară, folk, doină, IDOLUL MEU ( imitație 4-18+ani), creație, muzică instrumentală-clasică și populară, dar și ușoară, plus altele. La acest festival au participat mai mulți copii talentați din județul Gorj, unii dintre ei fiind și premiați. Micuța interpretă Maria Platzner a câștigat trei premii I și două trofee ale Festivalului „Vedete în devenire”. Raul Budi a obținut premiul I la vioară, Mihaela Bălan-premiul I la doină și la Cântec popular-premiul II. Melinda Mitran a reușit să obțină trofeu și premiul I la muzică populară, la categoria sa de vârstă, iar micuța, dar talentata Luminița Alisa Pasăre din Bumbești-Jiu, a impresionat juriul și a câștigat trofeul festivalului la grupa sa de vârstă.

„Am reușit să impresionez publicul și în special juriul la festivalul de la Craiova, prima ediție a <Vedete în devenire>! Am câștigat Trofeul și sunt mândră și încrezătoare în viitor, căci am 10 ani și mă pot bucura de rezultatul muncii mele și de susținerea părinților mei. Pe această cale vreau să le mulțumesc din tot sufletul pentru că mă sprijină din toate punctele de vedere. De data aceasta, am cântat cu și mai multă bucurie în suflet deoarece l-am avut pe tati alături de mine. A fost un moment deosebit, căci tati, fiind șofer pe tir, este mai tot timpul plecat și nu a avut timp să mă vadă cântând live, pe scenă. Oricum, sunt cea mai fericită că îmi pot bucura părinții și, mai ales, pe mama mea frumoasă. Ea, prin mine, își realizează visul de a mă vedea o mare stea a muzicii. Și ea a cântat”, a povestit, pentru Revista Cult-ura, micuța Luminița Pasăre din Sadu.

Și Maria Platzner s-a bucurat de premiile câștigate: „Am câștigat trofeul festivalului la muzică instrumentală populară și am cântat la ocarină, nai, nucă, fluier, un trofeu la secțiunea muzică clasică unde am cântat la flaut.  Am mai câștigat premiile I la secțiunile muzica populară, Idolul meu și la Doină”, a spus Maria Platzner.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.