Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 Printre gorjenii care s-au făcut remarcați în urmă cu multe decenii se află și târgujianul Grigore Mongescu. Un om simplu, din familie bună, a cărui reputație l-a ajutat să ajungă în numeroase funcții importante în județul Gorj chiar dacă nu avea studii superioare. Absolvent de liceu, Mongescu a deținut mai multe funcții administrative, a fost judecător și chiar a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler. 

Povestea acestui gorjean de seamă este relatată de scriitorul Ion Duguleanu în cartea „Târgu Jiu * Case* Oameni* Destine”, ediția 2012. „Grigore Mongescu s-a născut în anul 1834 în Târgu Jiu ca fiu al lui Vasile Mongescu, mic boiernaș și fost magistrat la Judecătoria județului Gorj între anii 1832-1838. A absolvit în oraș o școală primară și apoi cursuri liceale. După absolvirea acestora s-a aflat în mai multe funcții administrative și judiciare. Timp de câțiva ani, deși nu avea studii juridice superioare, a fost numit judecător în condițiile în care era cunoscut ca o persoană onorabilă, cu o reputație bună în familie. Acest fapt nu trebuie să surprindă căci în primele decenii de funcționare a instanței județene, niciun magistrat nu poseda astfel de studii, judecătorii fiind aleși din foștii grefieri sau funcționari administrativi cu experiență în domeniu”, menționează scriitorul Ion Duguleanu în cartea sa.

Ulterior, Grigore Mongescu a deținut și alte funcții importante în județul Gorj. „În anul 1864 a fost numit în funcția de secretar al primului Consiliu al județului Gorj, funcție în care a rămas timp de doi ani, până în 1865. Între 1869 -1871 îl întâlnim în funcția de membru în Consiliul Local. Deși nu deținem date certe, credem că a mai ocupat astfel de funcții în aparatul administrativ și în anii următori. Pentru activitatea depusă în magistratură a fost decorat cu mai multe ordine și medalii printre care și Ordinul Coroana României în grad de cavaler”, mai precizează Ion Duguleanu.

Grigore Mongescu s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani,  în anul 1900.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.