Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

IMG_1821Bogdan Milcu, în vârstă de 30 de ani, este singurul dresor canin autorizat din județul Gorj. Este de profesie medic veterinar, dar dragostea pentru animale l-a determinat să devină și dresor. A dresat până acum în jur de 1.500 de câini. Din experiența sa, Bogdan consideră că maidanezul este câinele care se dresează cel mai ușor. Dresorul târgujian a reușit să se claseze, la un concurs național specific, pe locul trei. 

Bogdan ne mărturisește că dresajul a fost o pasiune de mic copil, la fel ca și aplecarea către ajutorarea animalelor: „Cam pe la vârsta de zece ani am început cu binecunoscutele comenzi: 《Șezi!》, 《Culcat》și chemare la stăpân.

Primul câine dresat a fost o femelă din rasa ciobănesc românesc carpatin. Era câinele familiei, bunicul meu fiind atunci crescător al rasei respective, una dintre cele mai puternice rase românești. Sunt câini cu un caracter puternic, pentru că s-au format prin împerecherea lupilor sălbatici cu cățeii de turmă ai ciobanilor“.

A devenit dresor după ce a susținut numeroase examene
Bogdan a devenit dresor în anul 2011, după ce a trecut de numeroase examene, care nu s-au încheiat nici în momentul dobândirii acestei calificări.

„În anul 2011 am susținut examene pentru a fi dresor cu acte în regulă. Am susținut examene psihologice, probă orală și practică pe câine necunoscut și situații necunoscute cu patrupezi diferiți. Examenele au avut loc în cadrul Centrului Chinologic de la Sibiu, structură care face parte din Ministerul Afacerilor Interne. După prima etapă se acordă un certificat de asistent instructor, iar după o perioadă participi la competiții autorizate să îți dovedești competențele. Examenele s-au desfășurat din anul 2009 și s-au încheiat în 2012. În momentul în care începi examenele e nevoie de o pregătire de aproximativ zece ani“, ne spune Bogdan Milcu.

IMG_1881

Dresajul poate dura până la un an și jumătate
Bogdan ne spune că a dresat, în decursul activității sale, în jur de 1.500 de câini. În funcție de tipul de dresaj, perioada necesară pentru ca un câine să asculte comenzile este cuprinsă între o lună și un an și jumătate.

„E nevoie de o perioadă de acomodare. Înainte de a începe dresajul, eu stau de vorbă cu proprietarii de câini, pentru că, dacă nu au timp de ei, munca noastră este în zadar. Un cățel trebuie băgat în seamă și să-i arăți că-l iubești, pentru că altfel nu se face nimic. Pentru disciplină, dresajul durează 30-40 de zile timp în care câinii stau în cadrul Școlii de dresaj.

O perioadă, stăpânul nu îl vede ca să realizeze cățelul unde este. Apoi, chemăm stăpânul și începem predarea la stăpân. Asta înseamnă că stăpânul nu pleacă imediat cu el acasă. Nu le dau câinii acasă până când mă asigur că proprietarii respectivi reușesc să-și controleze câinii în orice situație. Dresajul pentru pază și protecție durează de la două luni la un an de zile sau chiar un an și jumătate, în funcție de nivelul cățelului. Este vorba de câinii care participă la competiții.

Dresajul de disciplină constă în chemarea câinelui, indiferent de situația în care s-ar afla, trecerea la picior în partea laterală stânga, mersul la pas în lesă, comenzile «Șezi!», «Culcat!», «Așteaptă!“. Se poate merge mai departe dacă este un cățel ascultător și să meargă la pas fără lesă, dar nu toți cățeii pot să facă acest lucru“.

Pentru dresajul de pază și protecție se pretează doar anumite rase de câini, de la Ciobănesc german și până la Amstaff.

„Eu dețin patru exemplare de Ciobănesc belgian, cu examene de disciplină luate. La ora actuală este cea mai pretabilă rasă pentru toate intervențiile de acest gen. Inclusiv Poliția Română a început să achiziționeze exemplare din această rasă, care este tot mai folosită în armata și poliția din întreaga lume“, precizează dresorul.

Maidanezul se dresează cel mai ușor
Mai în glumă, mai în serios, Bogdan ne spune că cea mai greu rasă de dresat este omul, iar maidanezul cel mai ușor.

„Sunt câini mai încăpățânați și se dresează mai greu. Cu Beagle este puțin mai complicat pentru că necesită mai mult timp ca timp. De obicei, proprietarii cedează. Rasele de Husky Siberian, Akyta Inu, Malamut de Alaska au la geneza rasei lupul sălbatic, la fel ca Ciobănescul carpatin. Maidanezul este câinele care se dresează cel mai ușor. De obicei, cățeii trecuți prin traume au, la început, o perioadă de reticență, dar apoi nu există limite cu ce poți face cu acești câini“.

Bogdan ne povestește și primele experiențe de veterinar. Prima intervenție a avut-o la vârsta de 12-13 ani și a ajuns să urmeze, în final, Facultatea de Medicină Veterinară:

„În clasa a VI-a chiuleam de la matematică și mergeam la un cabinet veterinar și mă uitam pe geam cum opera medicul respectiv cu care acum sunt coleg. M-a băgat înăuntru și am cusut prima ureche a unui câine care fusese mușcat. Apoi, m-am înscris în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității București“.

Distribuie:

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.