Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte, iar acest lucru poate fi observat și dintr-o fotografie cu familia unui veteran gorjean al Primului Război Mondial. În imaginea din anul 1913 apare Ionașcu N. Ion, veteran de război, alături de soția sa și de fiicele lui Gheorghe și Maria Duculescu. Fotografia face parte dintr-o carte recent apărută despre veteranii Primului Război Mondial din Baia de Fier, dar și despre familiile acestora.

Fotografiile și poveștile oamenilor ce au făcut parte din trecutul zbuciumat al Gorjului stau mărturie a greutăților pe care au trebuit să le îndure pentru a-și atinge idealurile și a luptelor care s-au soldat cu răniri, pierderi de membre sau, în cel mai rău caz, pierderea vieții. Cu vitejie au luptat și gorjenii, iar contemporanii care sunt familiari cu trecutul vor să ne aducă aminte de aceste fapte demne de admirație.

Pe pagina de socializare a unuia dintre acești iubitori ai trecutului, Țîrlea Ion, am găsit această imagine însoțită de următoarea descriere: „Gorj, Baia de Fier – 1913. Imaginea face parte din noua carte recent apărută a domnului Ion Duguleanu despre veteranii (şi familiile lor) din Primul Război Mondial din Baia de Fier. O lucrare ce aduce mai aproape de noi eroii gorjeni ce au pus umărul la ceea ce urma să fie Marea Unire. Ca de fiecare dată, cu măiestria și talentul cu care ne-a obișnuit, domnul Ion Duguleanu a pus pe hârtie încă o bucățică din istoria zbuciumată a Gorjului, de asta dată din locurile sale natale, din Baia de Fier. În imaginea de mai sus apare în fotografie Domnica Ionașcu, soția lui Ionașcu N. Ion, invalid de război, împreună cu două dintre fiicele lui Gheorghe și Maria Duculescu, Paraschiva și Dochia, atunci în vârstă de 8 și respectiv 6 ani.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.