Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

zamfir-1Artistul care a fost numit „Părintele naiului”, datorită faptului că a reușit să cucerească întreaga planetă cu instrumentul său, are o Casa Memorială chiar în județul Gorj. Poate că puțini știu, dar Gheorghe Zamfir a primit în anul 2010 surpriza autorităților, care au decis să îi ofere acestuia un omagiu. Cei care se întreabă care este legătura reputatului naist cu meleagurile noastre, trebuie să știe că mama maestrului este originară dintr-o comună din Gorj. Casa Memorială se află în incinta Muzeului Arhitecturii Populare Curtișoara, situat în apropiere de Târgu-Jiu.

Casa muzeu este locul unde turiștii pot vedea diferite obiecte care îi aparțin maestrului Gheorghe Zamfir, aceasta fiind inaugurată în urmă cu mai bine de cinci ani și jumătate chiar în prezența marelui instrumentist.

Casa Muzeu „Gheorghe Zamfir” este compusă din două camere, într-una din ele fiind amenajată o veche bucătărie țărănească, iar în cealaltă sunt expuse obiectele pe care artistul le-a donat Muzeului Județean Gorj, administrator al Muzeului Arhitecturii Populare Curtișoara.

„Nu există o amintire mai frumoasă, toate sunt frumoase, nu există una mai puțin frumoasă, toată viața e o amintire. Viața unui artist care a colindat lumea în lung și lat timp de cinci decenii și jumătate și care a traversat Pământul de cel puțin zece ori, dintr-o parte în alta, ducând cântecul românesc și gorjenesc la alte popoare, este o amintire de neuitat.

Acum trei zile am fost în Elveția, țară în care m-am lansat în 1967, la Laussane, de acolo a răbufnit Zamfir pe mapamond, iar elvețienii mi-au demonstrat că nu m-au uitat, spunându-mi că publicul a fost vitaminizat pentru săptămâni întregi de acum încolo”, a precizat Zamfir cu ocazia inaugurării casei memoriale.

Și pentru ca tabloul unui artist de rang internațional să fie întregit, aici se află și albume editate în Occident.

În interiorul acestei case memoriale se află discuri pe care Gheorghe Zamfir le-a lansat de-a lungul timpului, naiuri care i-au folosit artistului să cucerească publicul din România sau străinătate, dar și straie pe care reputatul instrumentist le-a purtat la diferite evenimente.

Nici pereții nu au rămas goi, pe aceștia fiind aplicate amintirile imortalizate ale „Regelui naiului”. Tot aici se găsesc, spre încântarea puținilor oameni care știu de această casă și îi trec pragul, cărțile scrise de artist pe parcursul carierei sale.

Și pentru ca tabloul unui artist de rang internațional să fie întregit, aici se află și albume editate în Occident, care, la vremea lor, după cum se spune în scrierile de odinioară, au depășit în vânzări discuri lansate atunci artiști renumiți în întreaga lume.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.