Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

Un cadru didactic universitar și o apreciată scriitoare cu origini gorjenești a reușit să scoată pe piață un volum de articole dedicate predării limbii române ca limbă străină.

Emilia Ivancu este unul dintre cei doi editori ai volumului „Limba Română ca limbă străină. Metodologie și aplicabilitate culturală“, care cuprinde articole dedicate predării limbii române ca limbă străină.

Emilia Ivancu este președinte al Asociației Cultural-Literare Arados și a a reușit să organizeze în satul copilăriei sale, Plopus, din comuna Hurezanu, „Zilele Arados“, un festival internațional de literatură și muzică. Aceasta a obținut doctoratul în literatură la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj Napoca, iar în prezent este cadru universitar la universitatea din Poznan, Polonia, unde predă limba română.

Lucrarea reunește 11 articole dedicate predării 

Lucrarea „Limba Română ca limbă străină. Metodologie și aplicabilitate culturală“ a fost publicat la Universitatea din Turku din Finlanda, iar alături de Emilia Ivancu, a fost editată de Paul Nanu.

„ Volumul reunește 11 articole și o recenzie dedicate predării Limba Română ca limbă străină, acestea abordând fie o perspectivă teoretică, fie diverse studii de caz sau activități practice, autorii fiind cadre didactice universitare care predau Limba Română ca limbă străină în centre universitare din România sau din afara ei. Le mulțumim, așadar, autorilor pentru contribuțiile lor extrem de utile fiecărui profesor de Limba Română ca limbă străină, dar și celor interesați de metodologia și legislația predării Limba Română ca limbă străină. Le mulțumim, totodată, și celorlalți colaboratori care ne-au ajutat în demersul nostru și partenerilor instituționali, respectiv Universitatea din Turku, Finlanda, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznan, Polonia și Institutului Limbii Române.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.