Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Reprezentanți din partea a doi angajatori au venit, ieri, la Centrul de zi “Christian” în căutare de personal din rândul persoanelor cu dizabilități.

Am primit la Centrul de zi ,,Christian”, vizita a doi angajatori din Târgu Jiu, interesați să angajeze în domeniile în care activează persoane cu dizabilități.

Cei care s-au arătat interesați să fie încadrați în muncă au fost luați în evidență de către trimișii companiilor „Vel Pitar“ și Banca Cooperatistă, care le-au explicat în ce constă munca pe care ar putea să o desfășoare în cadrul unităților. „Intenționăm ca de Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap un grup format din mai multe persoane cu dizabilități să se deplaseze la Vel Pitar, pentru a vedea la fața locului ce implică activitățile propuse pentru a le desfășura persoane cu dizabilități“, a spus Daniel Andrei, directorul Centrul de zi „Christian“.

Interesul agenţilor economici pentru a angaja persoane cu handicap a crescut

La întâlnirea cu cei doi angajatori au participat un număr mare de persoane cu handicap.  „Ne bucurăm că ne-am strâns într-un număr mare și că la nivelul beneficiarilor noștri au existat persoane dornice să obțină un loc de muncă stabil“, se arată pe pagina de Facebook a Centrului de zi „Christian“.

În urmă cu câteva săptămâni, trei persoane cu handicap au fost încadrate în muncă la  fabrică de mase plastice. Interesul angajatorilor pentru persoanele cu handicap a crescut pentru că legea s-a modificat, iar agenţii economici care au mai mult de 50 de angajaţi trebuie să aibă 4% din rândul persoanelor cu dizabilităţi, în caz contrar sunt obligaţi să plătească la stat câte un salariu minim pentru fiecare loc de muncă  neocupat.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.