Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

000014601792Împlinirea a 610 ani de atestare documentară a municipiului Târgu Jiu a fost marcată printr-o expoziție de fotografie-document, care a fost vernisată, ieri, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj.

Expoziția „Târgu Jiu 610. Contemporani cu Brâncuşi“ cuprinde 50 de fotografii-document cu diferite personalități care au marcat municipiul Târgu Jiu sau au avut o legătură cu marele sculptor, precum și anumite clădiri sau zone din Târgu Jiu. Expoziția este deschisă la sediul CJCPCT Gorj și marchează, în același timp, încheierea ciclului de manifestări organizate în cadrul programului Anul „Brâncuşi“ în Gorj.

„Un oraș care a început să se dezvolte încetul cu încetul, un oraș care a avut foarte multe momente de cumpănă, pentru că s-a aflat mai tot timpul ca un teren de complementaritate între marile imperii ale lumii – cel otoman, cel austriac și cel rusesc – un oraș care în decursul timpului nu a putut să se dezvolte arhitectonic în primul rând ca urmare a faptului că nu de puține ori a fost ars până aproape de temelie de cetele turcești care veneau din sudul Dunării.

(…) Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, care a deschis în data de 15 ianuarie Anul Brâncuși în Gorj, își încheie astăzi ciclul de manifestări închinate acestui eveniment uriaș, prin încărcarea de a reaminti o parte din contemporanii lui Brâncuși.

Cu toții, într-un fel sau altul, am fost și suntem contemporani cu Brâncuși, dar au fost mari personalități pe care le-a dat Gorjul care de-a lungul timpul într-un fel sau altul au intrat în contact direct cu Brâncuși: Maria Tănase, Arethia Tătărăscu, Ecaterina Tedoroiu, Elvira Godeanu, Maria Lătărețu, Tudor Arghezi, unul dintre primii intelectuali români care au intuit valoarea excepțională a sculptorului, Georgescu Gorjean, scriitorul Petru Dumitriu, unul dintre cei mai mari prozatori români, care a urmat liceul la Târgu Jiu“, a mai precizat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

000014582720

Atestat într-o poruncă dată Mănăstirii Tismana de Mircea cel Bătrân

Orașul Târgu Jiu este menționat pentru prima oară în 23 noiembrie 1406 sub numele de „Jiul“, într-o poruncă dată Mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân.

Localitatea apare pentru prima dată, tot în secolul al XV-lea, în documente având calitatea de târg. Numele de Târgu Jiu apare şi într-o poruncă a voievodului Dan al II-lea, semnată la 20 martie 1429, la Argeş, prin care întărea Mănăstirii Tismana unele danii, precum şi „morile de la Târgul Jiului, pe care le-a făcut popa Agaton cu munca fraţilor săi“.

Prima atestare ca oraş a apărut într-un hrisov datat 22 iunie 1597, emis de Mihai Viteazu la Târgovişte.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.