Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Peştera Muierilor se află în comuna Baia de Fier şi are o lungime de aproximativ 3.600 de metri. Denumirea peșterii vine de la o legendă locală potrivit căreia într-una din galerii trăia o zână, care s-a îndrăgostit de un tânăr. Totodată, o altă legendă este legată de ritualurile făcute la altarul zeului fertilității. 

Zâna îi ajuta pe localnici, în special pe femei. Ea le aducea bărbaţii plecaţi de acasă, femeile sterpe rămâneau gravide, iar fetele bătrâne reuşeau să se căsătorească.

Într-o zi, zâna s-a îndrăgostit de un tânăr foarte frumos, care a venit să-i ceară ajutorul. S-au iubit, dar tânărul a părăsit-o în cele din urmă. Zâna a suferit mult şi, până la urmă, s-a stins. Legenda spune că zâna a fost mistuită de o flacără venită din pământ.

Zeul fertilităţii
O echipă de arheologi a descoperit, în urmă cu peste 20 de ani, într-o zonă aflată la aproximativ 20 de metri sub galeria vizitabilă, o încăpere subterană în care s-a găsit o formaţiune calcaroasă asemănătoare unui falus de aproape 1, 5 metri.

Cercetarea arheologică a pornit de la descoperirea unui text scris pe o bucată de argilă şi datat în anul 176. d. H., care era parte dintr-o ofrandă pe care soţia unui demnitar roman o aducea unui zeu al fertilităţii.

Din cauza deteriorării, din numele zeului au rămas doar primele două litere: «Zi». S-a bănuit că este vorba de un zeu local, pentru că în pantenonul dac şi cel roman nu se cunoaşte un zeu al cărui nume să înceapă cu cele două litere.

Ritual la altarul zeului fertilității
Formaţiunea calcaroasă este o stalagmită care s-a dezvoltat pe orizontală, lucru mai puţin întâlnit. Circumferinţa stalagmitei este de aproximativ 40 de centimetri, iar înaintea lui s-au găsit urmele unui altar.

În cei doi pereţi de lângă formaţiunea calcaroasă au fost cioplite de către oameni câte şapte scobituri în care se adăposteau femeile venite să se roage la zeul respectiv, în zona altarului fiind găsite podoabe şi cercei.

Arheologii au ajuns la concluzia că ritualul consta în aducerea femeilor nemăritate sau sterpe de către taţii sau soţii lor până la peşteră, de unde erau preluate de preoţii zeului.

Acestea erau îmbrăcate în haine de sărbătoare şi treceau printr-un ritual de purificare, după care erau conduse în faţa altarului, unde îşi depuneau ofranda şi se rugau. Marele sacerdot înălţa, la final, o rugăciune, prin care zeul era implorat să-i acorde ajutorul femeii, căreia îi dădea să bea o licoare specială care conţinea analgezice şi halucinogene.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.