Într-o stație a iubirii

Într-o stație a iubirii

- in Gânduri, Slider
613
0

Într-o stație a iubirii…

Am întâlnit, într-o zi, fericirea.

Era așa de frumoasă, atât de gingașă… minunată. Îmbrăcată-n flori de primăvară.

Am fugit spre ea, am vrut să o întreb dacă-mi mai știe numele, povestea. Îmi era aşa de dor de ea…

O regăsisem, după atâta amar de vreme.

M-a privit puţin şi a plecat. Era grăbită.

Prezența mea a neliniștit-o. M-a părăsit din nou

Nu avea timp…

Tot ce voiam era să stea câteva ceasuri cu mine.

A dispărut din ochii mei… m-a lăsat fără vreun răspuns, într-o stație a iubirii… stație în care am pierdut… trenul, speranțele, anii, zâmbetele.

Și atunci am realizat…

Fericirea e doar o stare… cum poți scrie despre ea când de-abia ai întâlnit-o de câteva ori?

Dulce, trecătoare… ca o melodie spulberată în rafale de vânt…

Mi-a lăsat, totuși, ceva..

Un ecou, o frază… un gând împrăștiat în cer…

„Noi, ca două cioburi de sticlă… incompleți și defecți…

Doar focul ne putea uni.”

Și-un geamantan vechi, ponosit, ars, plin cu amintiri.

Am alergat, din nou spre ea…

Stinsă, cu ochii umezi, o căutam, o chemam..

S-a întors spre mine și mi-a spus:

„Timp…

E tot ce ai nevoie.”

Romina Vieru (autor)

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *