Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

ricarda centrul christian (5)Ricarda Rădulescu, în vârstă de 30 de ani, este instructor specializat în mai multe programe de întreținere și modelare corporală. De aproximativ un an, aceasta desfășoară la Centrul de zi „Christian“ din Târgu Jiu un program pentru persoanele cu dizabilități. Desfășoară această activitate în mod voluntar și vine săptămânal pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate. Starea psihică a celor care urmează programul Ricardei s-a schimbat, acum fiind mult mai comunicativi și încrezători în puterile lor.

Ricarda a fost sportiv de performanță. A practicat timp de 12 ani gimnastică artistică și aerobică, fiind înscrisă la cluburi de renume din Petroșani și Deva. A reușit să urce pe podium la campionatele naționale, obținând chiar și titluri de vicecampioană. A fost nevoită să renunțe la sport din cauza unei accidentări și s-a reîntors la Târgu Jiu. A urmat facultatea și s-a dedicat activității de întreținere și modelare corporală, reușind să-și deschidă propria sa sală.

Reporter: De când a început activitatea cu persoanele cu dizabilități de la Centrul de „Christian“ din Târgu Jiu.

Ricarda Rădulescu: Din luna august a anului trecut a început acest proiect. A fost o propunere venită din partea unei prietene care lucrează în cadrul Centrului. Am primit cu mare drag această propunere, mai ales că îmi doream să ajut persoane care se află în dificultate.

Rep.: Cum a fost primul impact cu persoanele cu dizabilități? Ce v-a impresionat?

R.R.: Nu mai lucrasem până atunci cu persoanele cu handicap, deși terminasem un master pe kinetoterapie în recuperare neuromotorie, dar nu am lucrat cu oameni cu dizabilități. Mi-am dorit dintotdeauna să-i ajut și, dacă pot, de ce nu. Sunt exact ca niște copii. Nu am întâmpinat vreo problemă de a interacționa, de a urma instrucțiunile. Pot spune că sunt mult mai ambițioși față de alte persoane.

ricarda centrul christian (1)

Rep.: Ce fel de exerciții se desfășoară în cadrul cursului?

R.R.: Sunt exerciții de tonifiere-recuperare și puțin dans, pentru că sunt mai multe fete decât băieți și le place foarte mult să danseze. Elementele nu sunt foarte complicate, totul fiind adaptat nevoilor lor.

Rep.: Câte persoane au venit la început la programul pe care îl coordonezi?

R.R.: La început, au fost opt-nouă persoane care au participat la activitatea pe care o desfășor, după care numărul beneficiarilor a început să crească.

Rep.: De ce afecțiuni suferă?

R.R.: Sunt persoane care suferă de sindrom Down, afecțiuni psihice, tetrapareză și parapareză spastică.

Rep.: S-a simțit o ameliorare în ceea ce privește mobilitatea și starea psihică?

R.R.: Mi se pare că s-au schimbat foarte mult din punct de vedere psihic. Sunt mai sociabili și mai încrezători. În general, persoanele cu dizabilități se izolează din cauza bolii. Am constatat unele schimbări și în ceea ce privește mobilitatea, tonifierea și forța. Erau persoane care, la început, nu puteau să facă o genoflexiune normală, iar, după ce timp, au reușit.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.