Interpretul Gabriel Gorjanu a amenajat un muzeu etnografic în propria-i casă! Are obiecte vechi de sute de ani

Interpretul Gabriel Gorjanu a amenajat un muzeu etnografic în propria-i casă! Are obiecte vechi de sute de ani

- in Reportaj, Romania civila, Slider
932
0

La 28 de ani, Gabriel Gorjanu Gîlea se declară îndrăgostit de satele și tradițiile județelor Gorj și Mehedinți! Cântă muzică populară de câțiva ani și este de părere că orice interpret ar trebui să se întoarcă la vatra satului, să caute bătrânii satelor, să le afle poveștile și să le transmită mai departe. Din dragoste pentru tradițiile românești, Gabriel Gorjanu a amenajat în casa lui de la București un mic muzeu etnografic în care a expus toate costumele populare, obiectele de ceramică și alte exponate.

 

Gabriel Gorjanu Gîlea are 28 de ani și de 11 ani este interpret de muzică populară, coelcționar de costume populare și obiecte vechi din satele românești. Interpretul este școlit și trăiește la București, însă, de la șapte ani, părinții l-au adus, vară de vară, în vacanță, la bunicii din Turburea, Gorj. Așa a învățat să iubească vatra satului cu nestematele sale, asculta cu interes poveștile bunicilor și ale rudelor care păstrau tradițiile. De la ei a învățat să prețuiască tot ce înseamnă viața satului! A cules melodii vechi, a scris versurile pe care i le spuneau bătrânele satelor, a cutreierat dealurile și câmpiile Olteniei, ale Banatului, ulițele satelor de aici devenindu-i bine cunoscute! Așa a adunat costume populare, obiecte vechi, adevărate nestemate, cum le numește Gabriel Gorjanu! Strângând atâtea lucruri minunate, singura soluție a fost amenajarea unui mic muzeu. „Am amenajat un mic muzeu acasă, la București, ca un semn de iubire și respect față de tradițiile noastre, populare, strămoșești! Am aproximativ 120 de costume populare autentice, 80% sunt din județele Gorj și Mehedinți, iar restul din Muntenia, Moldova, Banat. Cele mai vechi sunt câteva costume de damă din județul mult iubit Gorj, care au peste 120 de ani vechime. Se găsesc în stare foarte bună, mereu am avut grijă de ele, mai am șase ciupafe ale străbunicii mele Constandina, două chiar din partea tinereții ei, acelea au undeva la 100 de ani. În micul meu muzeu se mai găsesc fiare vechi de călcat, monede și bancnote românești și străine, o monedă bizantină care are o vechime de o mie de ani. Am o ladă de zestre de la 1880, un un amnar cu care se aprindeau țigările demult, obiecte de ceramică veche și alte felurite obiecte vechi. Toate au valoare sentimentală pentru mine, sunt primite ca dar, altele achiziționate, sunt exemplu de cum trăiau strămoșii cei din trecutul îndepărtat și cel nu așa de îndepărtat”, a spus interpretul Gabriel Gorjanu Gîlea.

 

Iubește folclorul gorjenesc

Gabriel Gorjanu este un interpret care are la activ numeroase premii, talentul său muzical fiind răsplătit de-a lungul anilor! „În timp, aș vrea să scot o carte despre costumul popular românesc și importanța sa, o carte în care să se regăsească și poveștile satului, cele pe care le-am aflat de la bătrânii satelor, de la bunicul meu. Bunicul îmi povestea despre jidovi sau uriașii lumii vechi. Folclorul nostru este minunat, eu cred că la sat s-a născut cultura. Gorjul este un izvor nesecat de cântec, de inspirație, de frumos! Oamenii satului creează, își spun în cântec ofurile, bucuriile. Bătrânul, și nu numai, își cântă oful lui! (…) Gorjul nostru de munte este fascinant și ușor, ușor am început să strâng costume populare și obiecte vechi, tradiționale. Pe scenă și la evenimentele la care particip am trei costume: cel schileresc, costumul de mire din 1905 și un costum bărbătesc de vară. (…) De mic mi-a plăcut să particip la horele satului care cu mult timp în urmă se țineau la străbunicul meu Savastache Costică la poartă, îmi plăcea să văd jucând oamenii de acolo, să văd cum se ia hora înainte, cu mâna pe sus, dar și să învăț aceste lucruri. Mi-a plăcut să ascult cântecele vechi ale Mariei Lătărețu, atât de mult iubită de gorjeni. Mă declar îndrăgostit pe vecie de județele Gorj și Mehedinți!”, a afirmat Gabriel.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *