Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Jessica Lăzărescu, adolescenta care s-a calificat la numeroase competiții de talent, inclusiv la „Vocea României Junior”, și a câștigat premii care au făcut-o să fie pe podium, are parte de o nouă reușită. Ambițioasă și cu o dorință nemărginită să evolueze în domeniul muzical, tânăra a participat și luna aceasta la câteva concursuri. Cel mai recent succes a fost premiul I la etapa națională a concursului „Talent Show”. 

Talentata adolescentă a participat în luna aceasta și la un festival de colinde. Aici a reușit să cucerească publicul și juriul, astfel că a obținut trofeul la grupa sa de vârstă.  „A fost o săptămână încărcată, cu multă emoție, prin participarea mea la două competiții muzicale. Pentru că suntem în luna decembrie, luna colindelor,  am ales să concurez alături de alți tineri cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani la Festivalul Județean de colinde de la Drobeta Turnu Severin, desfășurat pe 12 decembrie 2017. Am cântat o colindă în limba engleză și se pare că am ajuns la sufletul juriului și al publicului întrucât am obținut trofeul grupei, 12 – 15 ani. Săptămâna aceasta s-a încheiat foarte frumos pentru mine și pentru toți cei care cred în talentul meu. După ce am câștigat premiul I la Târgu Jiu am reprezentat Interact Club Târgu Jiu la Râmnicu Vâlcea sâmbătă, 16 decembrie 2017, când a avut loc etapa națională a «Talent Show», organizat de Club Interact Rotary, o asociație internațională care oferă tinerilor șansa să se remarce și îi și sponsorizează. Am fost încântată să concurez alături de alți tineri care și-au dovedit talentul individual sau în grup, fie cântând la un instrument sau vocal sau făcând magie”, a spus talentata Jessica Lăzărescu.

Succesul Jessicăi vine ca urmare a  mulți ani de muncă. După reușita de zilele trecute, artista a ținut să le mulțumească celor care au susținut-o și îndrumat-o pe drumul său spre muzică. „Au fost 23 de concurenți ce au reprezentat 23 de județe ale României, introduși în scenă de binecunoscutul actor Octavian Strunilă și jurați care sunt adevărați profesioniști în domeniu. Organizarea a fost una de excepție asigurată de tineri care fac parte din Clubul Interact. M-am bucurat enorm când am auzit numele meu menționat pentru cel mai mare premiu, locul I – individual. Aceste aprecieri îmi dau putere, încredere și speranță în împlinirea visului meu – muzica. Toată recunoștința mea se îndreaptă către profesorii mei de canto și către familia mea ce mă susține întotdeauna”, a mai precizat Jessica Lăzărescu.

Adolescenta a debutat în muzică la frageda vârstă de cinci ani. Atunci a participat la un spectacol organizat în satul bunicilor, comuna Alimpești, județul Gorj.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.