Ziarul gorjean „Unirea Neamului”, al cărui director-proprietar era Ștefan N. Bobancu, era un mic cotidian ce ținea oamenii la curent cu evenimentele plăcute sau neplăcute care se petreceau, temele legate de război fiind cele mai des întâlnite în perioada Primului Război Mondial.
Poeziile erau nelipsite, fiind ca o gură de aer proaspăt în acele vremuri tulburi. Era un ziar binevenit în rândul populației, în care se puteau face diferite apeluri, plângeri sau reclame. „Foametea la țară”, un articol apărut pe 22 februarie 1915, ne transpune în trecutul crunt al țăranilor gorjeni, care au fost nedreptățiți de politicieni. În acest articol se relatează suferințele unor țărani ce își povesteau amarul din acele vremuri. Mai cu seamă, cazul de-a dreptul disperat al unei familii numeroase din Hurez, aflate în pragul sărăciei. Din pricina exportului exagerat, prețurile crescuseră cu mult peste posibilitățile lor: „Un țăran din Hurez are în casă douăsprezece guri: bătrânii săi părinți, el cu nevasta, copiii, iar a treisprezecea gură e pe drum de a vedea lumina acestei ticăloase lumi. Pentru întreținerea acestei numeroase familii e nevoie, cum se văeta sărmanul țăran, de o baniță de porumb pentru două zile. Cum să-și mai poată hrăni acum cele douăsprezece guri în viață, când după prețul de azi al porumbului i-ar trebui pe săptămână 12 lei 25 bani, iar pe lună 52 lei 50 bani numai pentru porumb? Cu ce să-și plătească apoi contribuția, cu ce să cumpere îmbrăcămintea atâtor trupuri, cu ce să întâmpine alte nevoi ce-l năpădesc pe om?(…)” se arată în ziarul „Unirea Neamului” din 22 februarie 1915.
Trist este că acesta nu era un caz singular, sărăcia îi afecta pe alți mii de țărani din județ, lucru ce i-a făcut să le adreseze petiții nenumărate stăpânitorilor lor, iar dacă un primar refuza să trimită petițiile mai departe, era obligat de sărmanii oameni să demisioneze. „Nu există mai mare dușman al omenirei decât foametea și sunt criminali cei cari îi înlesnesc a-și întinde ghiarele cătră sărmanul popor, ale cărui suferințe nu le cunosc îmbuibații de sus, pentru că socotesc înjositor a se coborî în mijlocul țăranilor, cari duc în spinare toată organizația de stat cu toți trântorii, samsarii și politicianii ei.(…)” putem citi ca o continuare a articolului din „Unirea Neamului”.
Se pare că exportul porumbului a ajuns să se facă în cantitate atât de mare încât prețul puținului porumb rămas în județ a crescut la 40-50 de lei pentru o sută de kilograme, un preț cu mult peste puterea financiară a omului de rând.
