Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un grandios monument a fost ridicat la Scoarța, în curtea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în memoria celor 133 de eroi din Războiul de Independenţă, Războaiele Balcanice, Primul și cel De-al Doilea Război Mondial. În onoarea celor 107 veterani de război din comuna Scoarța, autoritățile locale au realizat o cruce. Pe 2 iulie a avut loc ceremonialul de dezvelire și sfințire a monumentului și a crucii, dar și de resfințire a lăcașului de cult din centrul comunei Scoarța.

Aproximativ 250 de eroi și veterani de război din comuna Scoarța au fost celebrați pe 2 iulie, de către autoritățile locale și județene, de reprezentanții Mitropoliei Olteniei și ai Armatei Române, ai Asociației Veteranilor de Război și ai Garnizoanei Târgu-Jiu. În cinstea lor a fost ridicat un monument măreț. Pe monument a fost amplasat un vultur, distanța dintre aripile sale deschise fiind de circa un metru. La ceremonia de dezvelire au participat câteva sute de persoane. Slujba de resfințire a lăcașului de cult cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și cea de sfințire a monumentului au fost oficiate de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. După eveniment, participanții au luat parte la o agapă frățească, în curtea bisericii! „Un eveniment de o asemenea anvergură nu s-a mai făcut în Scoarța. În curtea bisericii dn centrul comunei, lucrurile s-au schimbat complet. Am ridicat o cruce și un monument în cinstea eroilor de război, care, cu onoare, au apărat țara noastră! Monumentul Eroilor și Veteranilor de Război este ridicat cu finanțare de la Primăria și Consiliul Local Scoarţa, dar și cu bani de la cetățeni, consilierii locali și-au donat indemnizațiile. De asemenea, mai mulți cetățeni și-au donat pensiile! Le mulțumesc. Investiția a fost 35.000 de lei și le mulțumesc tuturor. Manopera a fost făcută gratuit, cu cetățeni, un grup de inițiativă de la Scoarța, coordonat de mine și de domnul colonel în rezervă Dobre. Am făcut aleile, am pus pavele. (…) Nu știu dacă în Gorj mai există un asemenea monument. Cu crucile eroilor în spate, aranjate, cu crucea veteranilor de război, e ceva ce nu o să mai găsiți prin Gorj, unic!”, a declarat Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța.

La manifestări au fost prezenți reprezentanții Primăriei Scoarța, ai Mitropoliei Olteniei, invitați din Parlamentul României, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj; Ciprian Florescu, prefectul de Gorj; reprezentanți ai Garnizoanei Târgu Jiu; invitați din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război și alții. Au fost susținute alocuțiuni de către autorități și, de asemenea, s-au desfășurat ți alte acțiuni precum un ceremonial militar și o depunere de coroane.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.