Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Sute de elevi de la unități școlare din județul Gorj au participat și anul acesta la concursul județean „Beneficiile consumului de fructe și legume”. Astăzi, 15 iunie, cei mai buni dintre ei au fost premiați de către reprezentanții Consiliului județean Gorj, instituția organizatoare a competiției. 

Premierea câștigătorilor a avut loc în cadrul unui eveniment organizat la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu, fiind felicitați cei 25 de câștigători ai celei de-a patra ediții a concursului județean „Beneficiile consumului de fructe și legume”. La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Nichifor, dar și inspectorul general Ion Ișfan din partea Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Elevii câștigători au primit premii alcătuite din seturi de creioane colorate, seturi pix, acuarele și pensule de desen, cărți cu rețete culinare sau atlase care au legătură cu obiectivele programului. Concursul a constat în elaborarea unor lucrări scrise (compunere sau eseu) cu tema „Importanța fructelor și legumelor în alimentație” și a implicat un număr total de 281 de elevi din clasele III-VII, din următoarele unităţi de învățământ: Şcoala Gimnazială Sat Arcani, comuna Arcani; Şcoala Gimnazială Nr.1 Sat Barza, comuna Dănești; Şcoala Gimnazială Sat Runcu, comuna Runcu; Şcoala Gimnazială Sat Scoarța, comuna Scoarța; Școala Gimnazială Sâmbotin, comuna Schela.

„Organizarea anuală a unei astfel de activități în rândul elevilor din județul Gorj are ca scop stimularea creativităţii acestora şi aprofundarea cunoştinţelor legate de importanţa consumului de fructe și legume, precum şi dezvoltarea personalităţii copiilor ca persoane responsabile şi implicate. Din fericire, în țara noastră se mai pot găsi oaze de natură autentică și ne fac pe noi să vă sfătuim (…) să consumați fructe, legume proaspete, este foarte bine ca ele să facă parte din consumul nostru zilnic! Felicitări tuturor elevilor care au participat la acest concurs”, a spus Gheorghe Nichifor, vicepreședintele CJ Gorj.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.