Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

proiect ucb (9)Centrul de studii economice fundamentale şi aplicative din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu organizează, în perioada 28-29 aprilie, a patra ediţie a Conferinței Ştiinţifice Internaţionale cu tema „Societatea informaţională şi dezvoltarea durabilă”. 

Tematica manifestării este de interes atât pentru profesioniştii din domeniul economic, cât şi pentru toată societatea, pornind de la premisa că este necesară o cunoaştere adecvată, pe scară cât mai largă, a problemelor şi necesităţilor existente în societate, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.

„Organizatorii adresează invitaţia de a participa la eveniment tuturor celor care consideră că pot susţine demersul întreprins: specialişti din toate domeniile de activitate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ONG-urilor şi mediului de afaceri, considerând că numai în echipă putem construi fundaţia unui viitor sigur şi prosper, iar responsabilitatea ne revine tuturor“, se arată într-un comunicat al UCB.

Lucrările prezentate vor fi publicate 

Lucrările conferinței urmează a fi publicate într-un volum care va reprezenta un instrument util în elaborarea unor strategii şi politici locale şi globale de susţinere a dezvoltării durabile, dar mai ales în responsabilizarea generaţiilor tinere de a se implica în alegerea soluţiilor durabile, întrucât sunt afectate propriile lor moşteniri economice, culturale şi de mediu.

„Obiectivul organizării conferinței „Societatea informaţională şi dezvoltarea durabilă” se încadrează în obiectivul declarat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, acela de a creşte vizibilitatea pe plan naţional şi internaţional”, se mai arată în comunicatul de presă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.