Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

img_3593
Cea de-a patra ediție a „Festivalului Castanului“ s-a deschis joi, 13 octombrie, în localitatea Tismana, acolo unde există o rezervație naturală și plantații. Manifestarea face parte din cadrul proiectului „Managementul Conservativ al Habitatelor“, finanțat cu suma de aproape două milioane de euro.

Pe o scenă amenajată în fața școlii din centrul localității a avut loc un spectacol de muzică și dansuri populare susținut de către grupuri folclorice din zonă și din comunele învecinate. De asemenea, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj, specialiștii și autoritățile locale au susținut alocuțiuni despre acțiunile de salvare a castanului.

Castanii, tratați împotriva cancerului

Proiectul susținut financiar de Uniunea Europeană a constat în aplicarea unor tratamente speciale la castanii care sunt afectați în număr mare de către cancerul castanului, așa cum este denumită boala. De asemenea, o altă componentă a proiectului a constat în creșterea puietului de jneapăn și sere sau plantații și însămânțarea acestuia în zona Muntelui Oslea.

În cadrul proiectului au fost plantați 30.000 de puieți de jneapăn și s-au aplicat în două rânduri tratamente biologice la castani și urmează un al treilea tratament. O altă activitate a constat în plantarea de puieți de castani. S-a reușit plantarea pe o suprafață de zece hectare și urmează să se mai efectueze plantări pe o suprafață de 15 hectare.

img_3591

Proiectul a fost prelungit cu un an și jumătate

Elisabeta Juveloiu, manager de proiect, a spus că reprezentații Comisiei Europene au hotărât prelungirea proiectului cu o perioadă de 18 luni:

„Festivalul din anul 2016 este o ediție absolut specială. Se află la cea de-a patra ediție și găzduiește o secțiune specială: Gala ariilor protejate, ediția a II.

Am reușit să reunesc la acest festival peste 120 de specialiști din toată România, oameni dăruiți naturii. Am venit în fața lor cu rezultatele proiectului managementul conservativ al habitatelor de jneapăn și castan, cu rezultate parțiale, dar care au fost apreciate la vizita de monitorizare a Comisie Europene. Am cerut o prelungire de 12 luni a proiectului, iar sugestia și acceptul Uniunii Europene a fost să primim 18 luni de prelungire. Este un semn că aprecierea pentru rezultatele parțiale este extraordinar și toate eforturile nu au fost zadarnice.

Lăsăm Tismanei castanul, lăsăm României habitatul de castan. Proiectul se desfășoară din anul 2012 și îl vom prelungi până la sfârșitul anului 2018. Suma bugetată este de aproape două milioane de euro“.

Castanii tratați au început să dea roade

Marian Slivilescu, primar al orașului Tismana, a spus că ciuperca afectează de 30 de ani castanii din Tismana că rezultatele tratamentelor aplicate se vor vedea în timp: „Specialiștii care au participat la acest proiect dau o șansă salvării castanului. Rezultatele sunt vizibile și pozitive, doar că trebuie să avem puțină răbdare. Dacă distrugerea a avut loc în peste 30 de ani, nici vindecarea nu poate fi rapidă. Avem o prezență numeroasă din partea copiilor și tinerilor. Sunt exemplare care au fost tratate în urmă cu trei ani și acum au și castane. Oamenii se așteaptă la rezultate imediate. Niciunde nu pot fi obținute. Ciuperca dăunătoare care a distrus timp 30 de ani scoarța castanului este devorată până la urmă de către virusul implantat“.

Producția a scăzut

Primarul Marian Slivilescu a spus că producția de castane s-a diminuat semnificativ în ultimii ani: „Producția este mică pentru că nici 10% din castanii de acum 30 de ani nu mai sunt în vegetație. Estimez o producție de 3-4 tone, ceea ce este foarte puțin, pentru că de la noi se recoltau în urmă cu 20 de ani peste 120 de tone“.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.