Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În toamnă, după ce va începe noul an școlar, elevii Liceului Energetic – cei care se vor înscrie la profilul electric, școala profesională – vor avea acces la programul pilot „Ucenic Electrician”, susținut de compania Distribuție Oltenia. Proiectul este organizat în colaborare cu Liceul Energetic Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Asociația ROI. Tot în cadrul acestui proiect, un laborator și o sală de clasă de la Liceul Energetic vor fi modernizate și dotate de companie. 

liceul energetic scoala-de-meserii-ELECTRICIAN-liceul-energetic-targu-jiu-768x529

Elevii care vor urma cursurile la școala profesională din cadrul Liceului Energetic Târgu-Jiu, specializarea Electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice (CSR) vor avea șansa să beneficieze de o bursă de 200 lei din partea companiei Distribuție Oltenia. Condiția este ca elevii să învețe foarte bine, căci altfel pot pierde banii acordați în cadrul programului pilot „Ucenic Electrician” sponsorizat de companie. De asemenea, ei vor trebui să participe la ore, căci absențele nu sunt acceptate și să își dea silința să învețe meserie. „Compania a mai desfășurat acest program în județele Dolj și Argeș și ne-au ales pe noi pentru că suntem singurul liceu Energetic din Gorj. Bursele pe care dânșii le vor acorda vor fi pe o perioadă de trei ani, cât durează școala profesională. În cadrul programului Ucenic Electrician, elevii gorjeni vor beneficia de sesiuni de mentorat, stagii de pregătire practică în instalațiile electrice ale operatorului Distribuție Oltenia. De asemenea, din ceea ce ne-au transmis cei de la companie, elevii vor avea parte și de sesiuni de dezvoltare personală alături de specialiștii Asociației ROI. Performanța elevilor va fi recompensată cu o bursă lunară în valoare de 200 de lei, oferită de Distribuție Oltenia. Această bursă va fi pusă la dispoziția primilor cinci elevi cu rezultatele cele mai bune”, a spus profesorul Antoaneta Butoarcă, directorul adjunct al Liceului Energetic din municipiul Târgu-Jiu.

Laboratoare moderne pentru elevii de la Energetic

În cadrul programului pilot este inclusă și crearea unor laboratoare moderne dotate cu echipamente de ultimă generație, relevante pentru practica elevilor. Potrivit celor de la Distribuție Oltenia, dotarea laboratoarelor va însemna o investiție de 10.000 de euro pentru fiecare liceu care intră în program. De asemenea, specialiști de la companie se vor implica în predarea la clasă, fiind mentori. „Și profesorii și elevii au parte de beneficii grație acestui proiect. Elevii cei mai buni au posibilitatea de angajare la absolvire în cadrul companiei. S-au semnat acordurile de parteneriat cu ISJ și urmează să semnăm și noi. Apoi va urma inaugurarea laboratoarelor și celelalte activități! Este un program benefic unității noastre de învățământ!”, a mai spus directorul Antoaneta Butoarcă.

La Liceul Energetic există două clase la școala profesională, la cele două profile: electrician CSR și profilul mecanic. Conducerea unității școlare încheie diverse parteneriate de colaborare cu agenți economici în încercarea de a ușura intrarea pe piața muncii a elevilor absolvenți!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.