Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima ediție a Trofeului „PRO-MONT” și Etapa a IV-a din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor” se vor desfășura în perioada 03-05 august 2018 în orașul Predeal. Evenimentele organizate de Asociația Alpin Club PRO-MONT, cu prilejul Festivalului Muntelui 2018, are deviza: „FII EROU PENTRU EROI” și se adresează membrilor cluburilor participante în cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”, dar şi altor persoane care se vor putea organiza în echipe, participând alături de cluburi și beneficiind de aceleaşi activităţi

Tabara de corturi va fi amplasată în zona Poiana lui Manole, la poalele Masivului Piatra Mare. Traseul străbătut de participanți se anunță a fi unul spectaculos, ei putând ajunge și până la altitudinea de 1100 de metri. Gorjenii care doresc să își testeze aptitudinile de cățărători pot participa la proba de alpinism din cadrul trofeului, desfășurată pe un perete natural.

Gorjenii interesați de eveniment au un număr de opțiuni din care o pot alege pe cea potrivită vârstei și experienței lor:

  • FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult şi obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;
  • JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 20 ani împliniţi;
  • ELITE – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex;
  • SENIORI – participa echipe formate din 3 peroane cu varsta cuprinsa intre 35-50 ani, indiferent de sex.
  • VETERANI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 50 de ani, indiferent de sex;
  • FEMININ – participă echipe formate din trei fete, indiferent de vârstă;
  • OPEN – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă şi sex. Timpii sunt calculaţi ca timpi turistici, iar aceasta categorie punctează cu maximum 400 puncte în clasamentul general al Stafetei Munților

Pentru mai multe informații legate de evenimentul sportiv puteți  accesa www.stafetamuntilor.ro.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.