Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

  Andreea Dănăricu este din Târgu Jiu și își ocupă timpul liber lucrând cot la cot cu cei plătiți pentru a sări în ajutorul oamenilor. Diferența este că ea face totul ca simplu voluntar. Are numai 17 ani și țeluri bine stabilite în viață. Este o elevă eminentă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, visează să devină medic, iar asta a motivat-o să aleagă să facă parte din proiectul „Salvator din Pasiune” desfășurat în cadrul ISU Gorj.

Pe când altor adolescenți de vârsta ei nici nu le trece prin cap să-și sacrifice timpul alăturându-se, voluntar, în proiecte diverse, Andreea Dănăricu a fost acceptată în famila ISU Gorj, de către colegii săi, care o apreciază pentru seriozitatea și nobilitatea de care dă dovadă.„ Atunci când ia o pauză din învăţat, îmbracă uniforma roşie caracteristică echipajelor noastre SMURD şi însoţeşte echipajele la misiunile care le sunt încredinţate, încercând să aplice lucrurile pe care le-a învăţat până acum de la salvatori şi să înveţe lucruri noi”, anunță reprezentanții ISU Gorj.

Cea mai bună pregătire pentru viitoarea sa carieră este voluntariatul

S-a alăturat proiectului „Salvator din Pasiune” pentru a-și satisface curiozitatea.  S-a îndrăgostit rapid de această meserie, chiar dacă unele imagini la care a fost martoră în misiunile de salvare, erau de-a dreptul șocante. Nu a dat înapoi, satisfacția de a-și ajuta semenii în nevoie fiind prea mare. Luând parte la misiuni salvatoare alături de profesioniștii  ISU Gorj, se pregătește fizic și moral pentru realitatea de care se va izbi lucrând ca medic. Maturitatea de care dă dovadă tânăra Andreea i-a uimit pe colegii săi de la ISU Gorj. Cumva, adolescenta reușește să-și păstreze performanțele școlare, chiar dacă salvarea de vieți este destul de solicitantă.  „Să ai 17 ani, să fii un elev eminent, să te pregăteşti să devii un bun medic, iar timpul tău liber să-l dedici salvării de vieţi arată caracterul nobil, iubirea faţă de semeni, pasiunea şi respectul pentru munca de salvator profesionist”, mai spun reprezentanții ISU Gorj.

Mulțumirile oamenilor ajutați de adolescentă sunt suficiente

De jumătate de an sare în ajutorul oamenilor care au nevoie de asistență medicală și nu regretă decizia de a li se alătura profesioniștilor pe care îi însoțește în misiuni. Andreea Dănăricu se simte cel mai bine atunci când își oferă sprijinul semenilor și când își împărtășește cunoștințele acumulate în timpul petrecut alături de colegii ei mult mai experimentați.„Noi suntem salvatori profesionişti! Este o meserie pe care ne-am ales-o şi ale cărei riscuri ni le-am asumat, dar asemenea tineri cu un caracter nobil, cu dragostea pentru semeni şi respectul pentru munca salvatorilor profesionişti de care dă dovadă această tânără sunt un exemplu chiar şi pentru noi…şi are doar 17 ani!”, au mai precizat reprezentanții ISU Gorj.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.