Gustave Flaubert spunea despre șah că este „Prea serios ca să fie un joc, nu îndeajuns de serios ca să fie o ştiinţă.” Alexandru Marian Maghiar, un tânăr de 16 ani, elev la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, are și el propria definiție pentru șah, activitate pe care o practică, cel puțin, cinci ore pe zi: „Șahul este o artă sau o știință mult mai complexă decât matematica, chimia sau medicina. Viața se bazează cam pe aceleași principii ca și acest joc”, explică tânărul șahist. A ajuns la Olimpiada Națională de șah și vrea să ajungă un mare maestru în acest sport, dar este conștient că este nevoie de multă muncă și timp pentru a atinge o astfel de performanță. O alternativă a acestui ideal ar fi și medicina, căci lui Alexandru Maghiar îi surâde și ideea de a deveni un bun chirurg pentru a-și îngriji concetățenii. Când nu este la școală sau nu joacă șah, îl vom găsi, probabil, alături de prietenii săi, cântând muzică folk pentru iubitorii genului, care nu sunt puțini la număr. Talentatul elev cântă la chitară pe la festivaluri sau la evenimente organizate de el și de prietenii lui, iar acest lucru îl face fără să obțină vreun câștig material, ci din pură plăcere.
Reporter: Cât de importantă este școala pentru tine și care sunt materiile care îți captează atenția cel mai mult?
Alexandru Marian Maghiar: Școala este foarte importantă în ziua de azi, chiar dacă sistemul nostru de învățământ nu pune accent pe dezvoltarea personală a diferitelor calități și pasiuni și preferă o materie excesivă doar în anumite domenii, școala rămâne cea care contribuie, în mare parte, la dezvoltarea mea intelectuală. Materiile care îmi captează cel mai mult atenția sunt, fără doar și poate, biologia și chimia.
Reporter: Ce pasiuni ai și cum le-ai dobândit?
Alexandru Marian M.: Am două mari pasiuni: muzica și șahul. Gustul muzicii bune, de calitate, l-am dobândit din familie; drept urmare, îmi place să cânt la chitara, iar șahul mă fascinează de la 3 ani. Bunicul meu, care joacă doar de plăcere și nu are studii în domeniu, stă la baza formării mele șahiste. De la el am învățat, de la o vârstă fragedă, primele mutări și eventualele principii. Din câte mi-a povestit el, am descoperit piesele de șah din cauza faptului că mă plictisisem de restul jucăriilor pe care le aveam, copil fiind.
Reporter: Cât timp aloci șahului și cum te simți când îl joci?
Alexandru M.M.: De când am obținut performanța de a ajunge la Olimpiada Națională de șah, (mă miră faptul că a rămas singurul concurs de șah oficializat de Federație la care nu se plătește taxă de înscriere), nu aș putea estima timpul petrecut într-o zi ca să studiez, dar cel puțin 5 ore stau sigur. Nu pot descrie, cu exactitate, ce simt când joc șah. Mă atrage pur și simplu. Mă simt pus în fața unei mari provocări, în fața descifrării adevărului. Așa cum spunea un mare maestru: „Șahul este căutarea adevărului, deci eu caut adevărul.”
Reporter: Care crezi că este cel mai fascinant lucru la acest sport?
A.M.M.: În primul rând, nu cred că șahul ar trebui catalogat ca și sport. Chiar dacă mulți nu realizează, șahul este o artă sau o știință mult mai complexă decât matematica, chimia sau medicina. Nu s-au descoperit toate secretele acestui joc, iar cine spune că știe tot șahul, se înșeală amarnic. Niciodată nu vei cunoaște totul în acest „sport” pentru că sunt enorm de multe jocuri și combinări de studiat, iar aici e partea interesantă: acela care învață cât mai multe va înnebuni, mai devreme sau mai târziu. Important e să reții ideea și să ai o memorie vizuală foarte bună asupra pozițiilor finale.
Rep.: De asta ai nevoie pentru a face performanță în șah?
A.M.M.: Pe lângă reținerea ideii și memorie vizuală foarte bună, mai este nevoie de o atenție foarte concentrată asupra tablei fiindcă o singură mutare greșită, chiar și a doua, îți poate aduce un eșec în acea partidă. Alte lucruri necesare pentru a fi un bun șahist ar fi calcularea perfectă a pozițiilor, un psihic puternic și niciodată să nu iți desconsideri adversarul. Din jocul de șah îți poți da seama de caracterul unui om; spre exemplu, dacă este introvertit va prefera pozițiile închise. Șahul este un conflict psihologic în care cei slabi psihic vor ceda primii: există mulți jucători care plâng dacă pierd o partidă și au nevoie de multe zile ca să își revină. Cu toate acestea, cea mai importantă calitate pentru a juca șah este puterea de creație. În fiecare partidă de șah începută poți descoperi mereu noi combinări, iar fără o capacitate creativă bine dezvoltată, acest joc nu este posibil. Nu poți juca numai din cele reținute fiindcă trebuie să iți lași amprenta pe fiecare joc, iar fără putere de creație nu ai cum să faci asta.
Rep.: Unde ai reușit să ajungi până acum cu șahul și până unde îți dorești să ajungi?
A.M.M.: Am ajuns la Olimpiada Națională, care intră în cadrul olimpiadelor școlare. Dacă șahul va rămâne la nivel de hobby, m-aș mulțumi să ajung maestru, iar dacă ar fi să îl practic la nivel profesionist -cred că, deja, e o utopie- mi-aș dori să ajung un mare maestru.
Rep.: Care sunt avantajele practicării acestui sport?
A.M.M.: Șahul îți deschide o bună viziune asupra vieții. Viața se bazează cam pe aceleași principii ca și acest joc. În viață, uneori, trebuie să faci sacrificii pentru a-ți îndeplini un scop, trebuie să iți aperi poziția, să îți susții ideea și așa mai departe; iar dezvoltarea puterii de observație și a inteligenței sunt deja lucruri știute de toată lumea.
Rep.: În opinia ta, este șahul subapreciat în țara noastră? De ce?
A.M.M.: Da, șahul este o știință nepusă în valoare. Statul român greșește enorm de mult în acest domeniu. Sistemul nostru de învățământ nu ne ajută în acest sport: nu ni se predă în școală nici măcar ca și materie opțională, așa cum este în majoritatea statelor occidentale. Cine face performanță în acest domeniu, o face pe cont propriu. Cu excepția acestei olimpiade, restul concursurilor percep taxă de înscriere, ca să nu mai vorbim de costurile deplasării și ale cazărilor pe la ele. Statul te sponsorizează doar după ce atingi un anumit nivelul de maestru internațional, proces care durează minim 10 ani, dar până atunci, te ridici pe propriile puteri. În România, nu numai în șah, ci și în tenis, muzică sau alte domenii, degeaba ai talent dacă nu te ridici pe propriile puteri.
Rep.: De asemenea, și muzica îți este tare dragă. Ai cântat vreodată pe o scenă sau în fața unui public? Ai premii obținute sau este doar un hobby?
A.M.M.: Am cântat pe scenă în cadrul festivalurilor, dar și când organizam seri folk cu prieteni pasionați de muzică, într-un pub din oraș. Lumea vine în număr enorm de mare de fiecare dată când organizăm astfel de evenimente și o facem din plăcere; nu percepem taxe pentru ceea ce facem, e pur și simplu o plăcere de a readuce timpurile de mult apuse…
Rep.: Care sunt prioritățile tale și ce ți-ai dori să poți face?
A.M.M.: Prioritățile mele sunt familia, școala și prietenii. Mi-aș dori ca, pe viitor, generația mea să poată produce schimbări benefice în țara asta.
Rep.: Te-ai gândit deja la viitorul tău? Cum arată?
A.M.M.: Îmi doresc să devin un bun chirurg, să activez în țară și să tratez români pe cât posibil; asta dacă nu voi avea ocazia să ajung un bun șahist. Consider că tinerilor din ziua de azi le lipsește sentimentul de patriotism.
Rep.: Cum treci peste un eșec și este, neapărat, un lucru rău să mai dai și greș?
A.M.M.: Depinde ce înseamnă „eșec” pentru că acest termen este discutabil. O partidă de șah pierdută sau un acord greșit, ori o notă proastă, astea nu mi se par eșecuri. Sunt un pas spre excelență în domeniile ce mă atrag. Într-adevăr, dacă partida reprezintă un „eșec” din cauza mea, o perturbare a atenției, o mutare rapidă, neanalizată suficient, am un oarecare sentiment de vinovăție, dar îmi revin repede cântând sau făcând altceva ce mă relaxează.
